Potrivit unor documente obținute de Realitatea PLUS pe surse, observăm faptul că în luna februarie a acestui an, la Spitalul Sf. Pantelimon din Capitală au fost angajate mai multe persoane. Vorbim despre doi asistenți în Secția de Ortopendie, doi în secția Medicală, dar și o îngrijitoare și o infirmieră în Blocul Operator.
Aceste angajări s-au făcut însă fără un concurs. Este important de văzut în baza cărui memorandum s-au făcut deoarece în perioada respectivă posturile erau blocate.
Pe de altă parte, surse medicale au semnalat mai multe probleme în Spitalul Sf. Pantelimon. Vorbim, în primul rând, de aparatura medicală. Potrivit surselor citate, în acest moment, unitatea medicală nu are un contract pentru mentenanța acestor aparate.
Mai mult decât atât, CT-ul - un aparat extrem de important - este nefuncțional din luna noiembrie a anului trecut. Din acel moment, spun sursele citate, pacienții sunt rimiși către un furnizor, o firmă de casă a spitalului, cu care unitatea medicală ar fi încheiat un contract pe o perioadă de 4 ani fără licitație, deși ar fi trebuit să înceteze această colaborare în momentul în care la spital au ajuns un CT și un RMN nou.
Informațiile obținute pe surse ne arată faptul că pentru a repara acest CT ar fi nevoie de un tub care ar costa undeva la 100.000 de euro. Unitatea medicală preferă să plătească facturi către această firmă de casă.
Realitatea PLUS cerut un punct de la unitatea medicală, fiind mai multe nereguli semnalate, însă până la ora transmiterii acestei știri nu a fost primit un răspuns.