"Faptul că avem trei miniştri ai Apărării în nouă luni reprezintă numai un simptom. Boala este mult mai gravă. Cu excepţia preşedintelui Klaus Iohannis în România nu mai abordează nimeni în serios problemele de securitate naţională. Parţial pentru că nu le înţeleg, parţial pentru că aşa suntem noi iresponsabili. Cu excepţia domnului preşedinte, pe care l-am văzut zbătându-se în mod constant încercând să facă câteva lucruri bune, nu abordează nimeni în serios problemele de securitate naţională: nici Guvernul, nici partidele, nici Parlamentul şi din păcate nici societatea civilă", a declarat Iulian Fota la REALITATEA TV.
Reamintim că Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a transmis, marţi, că angajaţii nu vor lua veniturile în întregime pe 15 septembrie, aşa cum se întâmpla până acum, urmând ca aceştia să primească banii pentru norma de hrană şi chirii după 25 septembrie. După acest comunicat, premierul Mihai Tudose i-a solicitat ministrului Apărării demisia.