După analizele efectuate la Spitalul Sfânta Maria din Capitală, Sorina Pintea a fost externată. Se pare că înrăutățirea stării de sănătate a fostului ministru a fost cauzată de faptul că Sorina Pintea nu și-a luat pastilele la procedurile de la DNA, care au durat aproximativ 30 de ore.
”Persoana privată de libertate, în baza unui mandat de arestare preventivă, a fost condusă într-un spital din București, din rețeaua publică, pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate. La acest moment, persoana în cauză a fost reintrodusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă”, se arată în comunicatul Poliției.
Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, a cerut încă de ieri să fie transferată, sub pază, din Centrul de Arest Preventiv la un spital din Capitală.
Ea susținea că vrea să ajungă în grija doctorilor pentru investigații de specialitate după ce starea ei de sănătate s-a înrăutățit, în condițiile în care suferă de o boală nu tocmai ușoară.
Inițial, duminică dimineață, la centrul de detenție a fost chemat un echipaj al Ambulanței. Sorina Pintea a primit tratament acolo, iar specialiștii nu au considerat că este necesară internarea.
Sorina Pinte a a fost trimisă în spatele gratiilor pentru 30 de zile sub acuzația de luare de mită în formă continuată.