Unul dintre argumentele pe care ar urma să-l folosească apărătorii lui Oprescu este că acesta ar fi închiriat un apartament într-un cartierele de lux din Atena.
Un alt scenariu vehicular este acela că Sorin Oprescu ar putea solicita azil politic în Grecia, pe motiv că procesul și condamnarea sa în România nu au fost corecte. În această situație, nu este clar dacă procesul de extrădare ar fi suspendat până la soluționarea cererii.
Oprescu a fost reținut miercuri de autoritățile elene, în baza unui mandat european emis la solicitarea autorităților române, iar instanța de la Atena ar urma să decidă, în termen de 48 de ore, dacă-l mențin în arest.
Pe 13 mai, Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv, la 10 ani și 8 luni de închisoare cu executare, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, luare de mită, abuzul în serviciu și spălarea banilor. Edilul nu a fost găsit la domiciliu, iar potrivit surselor, el ar fi părăsit țara cu circa o lună înainte de anunțarea sentinței.