Comisia juridică are termen până miercuri, 29 noiembrie, în vederea formulării unui punct de vedere ce va fi transmis plenului, cel în măsură să încuviinţeze sau să respingă solicitarea.
Pe 29 noiembrie, comisia juridică va întocmi un raport pe baza solicitării de ridicare a imunității și este posibil să fie plen în aceeași zi, a spus Sorin Cîmpeanu, vineri. „După cum vedeți, BP a adoptat o decizie de tratare cu celeritate a acestei solicitări. Miercuri e un termen foarte rapid, având în vedere și aceste zile libere”, a spus Cîmpeanu. Întrebat dacă este recomandare PNL să voteze „pentru”, acesta a spus că se va discuta la nivelul grupului parlamentar.
Referitor la retragerea lui Florin Cîțu din grupul parlamentar, Sorin Cîmpeanu a răspuns: „Nu știu să se fi retras din grupul PNL al Senatului”.
DNA aruncă în aer clasa politică ce se afla la conducere în timpul pandemiei de coronavirus, atunci când au fost cumpărate inutil doze de vaccin pentru imunizarea populației. Fostul premier Florin Cîțu este la mâna parlamentarilor care vor decide când îi vor ridica imunitatea de senator.
PNL a anunțat că va vota această măsură. Și foștii miniștri ai Sănătății, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă se află în vizorul DNA. Pentru cercetarea penală a acestora este nevoie, însa, de încuviințarea președintelui Klaus Iohannis. Urmează ca șeful stataului să se pronunțe.
Prejudiciul total provocat statului, în dosarul achiziționării vaccinurilor anti-Covid, se ridică la UN MILIARD de euro. Banii au fost cheltuiti pe 90 de milioane de doze de vaccin. Reacțiile politice izbucnesc de la o oră la alta, iar USR-ul acuză coaliția de la guvernare de diversiune a opiniei publice în pragul campaniei electorale.
Florin Cîțu, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă sunt politicienii de vârf din timpul pandemiei care sunt acum anchetați în dosarul bombă de la DNA. Aceștia sunt acuzați de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave.
Cîțu a scris pe contul său de facebook că a fost mereu în slujba românilor. „Am deplină încredere în actul de justiție și sunt convins ca procedurile aflate în desfășurare vor conduce la aflarea adevărului”.
Potrivit DNA, România a cumpărat aproape 90 de milioane de doze de vaccin, dintre care au fost administrate doar 16,7 milioane.