La data de 17.06.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui inculpat (cetățean străin), cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor trafic internațional de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc.
Măsura a fost dispusă după ce, la aceeași dată, 17.06.2023, inculpatul a fost prins în flagrant în timp ce transporta, pe cale terestră, în calitate de șofer al unui ansamblu rutier, cantitatea de aproximativ 4 kilograme de heroină. Drogul de mare risc, provenind din Turcia, a fost introdus pe teritoriul țării disimulat în mai multe pachete.
De asemenea, din posesia inculpatului a fost ridicată suma de 5.000 euro și un telefon mobil.
La data de 18. 06.2023, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București, a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul Antidrog. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.