Dacă s-ar organiza alegeri în această vară sau în toamnă, cu siguranță că PSD ar fi pe locul 1, este de părere sociologul Marius Pieleanu. Acesta a explicat că îngrijorarea sociologilor la acest moment este până unde va merge AUR în sondaje, dat fiind faptul că, în prezent, partidul condus de George Simion ocupă locul doi în clasamentul partidelor.
„Dacă AUR înregistrează un scor de la 25% în sus și va fi la câteva procente de PSD, pe bună dreptate va cere la un moment dat președintelui țării nominalizarea unei persoane din rândul său pentru a forma o majoritate parlamentară”, a explicat sociologul Marius Pieleanu, care a susținut și că partidul lui Simion „strânge voturi din absolut orice, inclusiv din ultima criză socială, greva profesorilor”.
„Dacă s-ar organiza alegeri în vara sau în toamna acestui an, cu siguranță că Partidul Social Democrat ar fi pe locul 1. Problema este la ce distanță va fi de AUR. Există analize serioase și nu e un secret faptul că AUR este pe locul doi astăzi, nu cred că mai e un secret pentru nimeni. AUR este pe locul 2, uneori umăr la umăr sau chiar la egalitate cu Partidul Național Liberal.
Însă, întrebarea pe care noi ne-o punem, ca sociologi, mai ales când ne uităm la trenduri, este unde se va opri acest partid ca procent? Și a 2-a întrebare: cât de aproape va fi de Partidul Social Democrat? Pentru că dacă AUR înregistrează un scor de la 25% în sus și va fi la câteva procente de PSD, pe bună dreptate va cere la un moment dat președintelui țării nominalizarea unei persoane din rândul său pentru a forma o majoritate parlamentară. Așa cum vedem noi datele, sunt și partide mici cu șanse să intre în Parlament, cum e cazul doamnei Șoșoacă, de pildă, pe lângă PMP – care în continuare are șanse să intre în Parlament – și poate și altele. Poate și dl. Orban o să facă ceva. Nu cred că va intra, dar va fi un procent acolo și atunci AUR va putea să facă o coaliție de guvernare cu aceste partide mici. Adică noi toți ne concentrăm pe ce va face PSD-ul sau ce va face PNL-ul în acest an pre-electoral și în viitorul an electoral, și USR-ul, sigur, care un partid deja birocratic, în sensul bun al cuvântului, dar nu ne concentrăm pe vijelia asta care se cheamă Alianța pentru Unirea Românilor și care strânge voturi din absolut orice, inclusiv din ultima criză socială, greva profesorilor”, a declarat sociologul Marius Pieleanu, la psnews.ro.