”În cursul zilei de azi, 12 ianuarie 2020, procurorul general al PICCJ a transmis preşedintelui României referatul de sesizare privind efectuarea urmăririi penale faţă de o persoană care la data faptelor avea funcţia de prim-ministru, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită”, a anunțat Parchetul General.
Luni, DNA a solicitat Parchetului General sesizarea Preşedintelui Klaus Iohannis pentru începerea urmăririi penale. Potrivit procurorilor, în perioada 2007-2008, Tăriceanu ar fi primit, în mod indirect, de la reprezentanţii unei companii austriece foloase materiale în valoare de 800.000 de dolari, constând în plata unor servicii de consultanţă.
”În schimb, acesta şi-ar fi exercitat atribuţiile, astfel încât să fie adoptate o serie de hotărâri de guvern în favoarea companiei. Suma de 800.000 USD, reprezentând un comision din valoarea plăţilor făcute de statul român către companie, ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, pentru acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore”, potrivit anchetatorilor.
Dosarul a fost constituit în 2018, în urma reunirii a trei dosare penale, dintre care unul a fost preluat la cererea autorităţilor judiciare austriece.
”La data de 7 noiembrie 2018, la solicitarea DNA, a fost sesizat Senatul României să încuviinţeze efectuarea urmăririi penale faţă de aceeaşi persoană (la acea dată având funcţia de senator), pentru săvârşirea unei infracţiuni de luare de mită, iar la data de 3 iunie 2019 Senatul a respins cererea de începere a urmăririi penale a persoanei respective”, se mai arată în comunicatul DNA.
Citește și: ”Tăriceanu, despre luarea de mită de care-l acuză DNA: Acuzații nefondate”