Pacienții de la Institutul ,,Matei Balș” ar fi trebuit să benefecize de Computerul Tomograf din luna mai. Deși e funcțional, aparatul nu poate fi folosit pentru că autoritățile... s-au pierdut în hârtii.
Aparatul poate depista COVID-19 in doar câteva minute și este folosit pentru evaluarea leziunii pulmonare. Cu ajutorul Computerului Tomograf s-ar putea face aproximativ 1.000 de teste pe zi, simptomele ușoare putând fi identificate în stadiul de început.
Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, a declarat că a cerut clarificări de la CNCAN, dar nu a primit un răspuns clar.
,,Colegii de la Balș așteaptă să primescă aprobările de la CNCAN să-l pună în funcțiune. E un aparat ultraperformant, cu acel soft care depistează Covid-ul. Acel CT l-am cumpărat într-o lună și trebuia să funcționeze cât mai repede, dar ei merg pe aceleași proceduri ca și când ar fi fost normal. Nu, nu e normal, suntem în perioadă de criză”, a spus edilul.
Potrivit președintelui CNCAN, primele documente depuse pentru amplasarea aparatului au fost neconforme și contradictorii încât au necesitat clarificări. Acum, cei de la Institutul ”Matei Balș” trebuie să depună actele pentru obținerea autorizației de construire și punere în funcțiune, spun reprezentanții Comisiei pentru Controlul Activităţilor Nucleare. Odată ce va fi depusă documentația, autorizația ar urma să fie eliberată în aproximativ două săptămâni, transmite Realitatea Plus.