Situație disperată pentru fermieri. Lipsa ploilor din ultima perioadă îi bagă în faliment pe cei care nu beneficiază de sisteme de irigații care să le aducă apa în câmp pentru terenurile pe care le dețin. Mulți dintre aceștia au înregistrat pierderi uriașe și spun că toată munca lor s-a pierdut în zadar.
Culturile de pe zeci de hectare de teren au fost compromise în județul Dolj în urma secetei. Un fermier care cultivă anual peste 300 de hectare de teren spune că a înregistrat pierderi foarte mari pe suprafețele de teren pe care nu există sistem de irigat.
„În zonele unde terenul nu este irigat nu am obținut nimic am avut puse mazăre și grâu. La mazăre nu am obținut nimic. ZERO producție, iar la grâu am avut 3,200 tone la hectar. Deci, foarte puțin în raport cu cheltuielile făcute. Vedeți cât de mult influențează seceta culturile? Degeaba faci tehnologie de la A la Z dacă elementul cel mai important, apa, nu poți sa-l controlezi, n-ai făcut nimic”, a declarat Costel Iancu, fermier din județul Dolj
Ca el sunt și alți fermieri care se tem că vor ajunge în faliment în lipsa sistemelor de irigații, dacă situația nu se va remedia.