Simptome cancer: Din păcate, simptomele timpurii ale cancerului nu sunt întotdeauna clare și deseori sunt confundate cu cele provocate de afecțiuni minore.
Simptome cancer: Află care sunt cele mai comune 8 semne ale cancerului!
Arsurile la stomac, precum și o senzație ușoară de greață și balonare pot fi un semn timpuriu de cancer la stomac. Pentru că pastilele anti-acid elimină disconfortul, oamenii au impresia că au avut doar mai mult acid în stomac. De cele mai multe ori așa este, însă dacă senzația persistă și te simți plină, deși ai mâncat mai puțin decât de obicei, ar trebui să vezi un medic. Persoanele care au reflux gastric sunt mai predispuse la apariția cancerului de gât.
Simptome cancer: Dificultăți de respirații
Primul simptom al cancerului la plămâni este reprezentat de dificultățile de respirații, apărute după activități care nu presupun mult efort. O tuse care durează mai multe săptămâni sau o tuse diferită apărută la fumători este un alt semnal de avertizare. Dacă simptomele persistă, mergi la medic. O simplă radiografie îți va spune exact de ce afecțiune suferi.
Simptome cancer: Simptomele asemănătoare cu o răceală
Simptomele timpurii de limfom, cancerul nodulilor limfatici, sunt asemănătoare cu o răceală și includ dureri musculare și febră. Deși febra este mai comună în cazul cancerului care s-a răspândit, Societatea Americană de Cancer avertizează că poate fi și un simptom timpuriu al limfomului și leucemie
Simptome cancer: Voce răgușită
Dacă ai vocea răgușită mai mult de două săptămâni, după o infecție a aparatului respirator, mai ales dacă starea ta se înrăutățește, mergi la medic. Vocea răgușită sau laringită poate fi cauzată de cancer la gât, la plămâni sau chiar la tiroidă. Tumoarea apasă pe esofag, iar în multe cazuri, răgușeala este singurul simptom al cancerului esofagian.
Simptome cancer: Durere în brat sau umăr
O durere a brațului sau a umărului, care devine tot mai puternică pe măsură ce trece timpul, poate fi un simptom al cancerului la plămâni, cauzat de creșterea nodulilor limfatici, care apasă pe nervi. Acest semnal de avertizare poare apărea chiar înainte de dificultățile de respirație și nu seamănă cu o durere musculară, ci mai degrabă cu cea provocată de artrită.
Sursa: Unica.ro