Simona Halep intră în competiție direct în turul al doilea la Roma, acolo unde o va întâlni pe Daria Gavrilova (Australia).
Locul 5 WTA va da peste o adversară care traversează o perioadă destul de bună. Ocupanta locului 32 WTA a trecut de Sabine Lisicki (44 WTA), scor 6-1, 7-6, scrie gsp.ro.
Anul trecut Gavrilova a ajuns până în semifinale la Roma și a fost eliminată de Maria Șarapova. Cele două jucătoare s-au mai întâlnit o singură dată, în turul 2 de la Indian Wells. Românca s-a impus atunci, scor 2-6, 6-1, 6-2.
"Mă simt bine, nu am nicio problemă medicală. Sunt aptă 100% să joc acest turneu, dar sunt puțin obosită. E normal, după atâtea meciuri, după atâta tensiune. Condițiile sunt foarte diferite aici, va fi puțin greu mâine, dar încerc să mă acomodez cu terenul, cu condițiile de aici, fiindcă și la Paris o să fie asemănătoare", a declarat Simona Halep, într-un interviu acordat marți.
"Zgura cred că e asemănătoare cu cea de la Madrid, dar altitudinea e diferită. La Madrid, mingea zboară mult mai mult, aici ai senzația că e foarte grea. Venind de acolo, e normal să ți se pară că jocul e mai greu. E mai greu să aluneci pe terenul acesta și e o greutate în plus atunci când joci. Nu e ceva grav, dar îmi trebuie câteva zile ca să mă pot obișnui", a adăugat jucătoarea de pe locul 5 WTA.