Simona Halep. Finala Roland Garros. Steaua sportului românesc a copilărit în Constanţa, într-o casă modestă din Piaţa Chiliei, pe care familia ei a cumpărat-o în anul 1990. În vacanţa de vară, Simona mergea deseori la bunici, la ţară.
”Juca doar tenis până rupea pereţii“, îşi aminteşte bunica ei, pe care o cheamă tot Simona. Când s-a născut viitoarea campioană a tenisului, Stere a ţinut ca fiica sa să poarte numele mamei lui.
Bunica Simona îşi aminteşte cu mare drag de copilăria nepoatei: ”O chemam la masă să mănânce, dar nu voia. Se mai certa cu verii ei mai mari, că se băga în joaca lor, dar tot nu se lăsa“.
Simona Halep. A început tenisul la 4 ani și jumătate
Simona Halep. Nu a trecut mult până când a fost văzută de profesorul de sport Ion Stan de la Liceul Economic. ”Avea cred că vreo patru ani şi jumătate când profesorul mi-a spus: «Aduceţi-o la mine». Avea Simona o rachetă de tenis mai mare decât ea“, îşi aminteşte tatăl. Antrenamentele la tenis au reprezentat joaca Simonei. ”Uneori, avea şi câte două antrenamente pe zi”, spun rudele.
Simona a avut o copilărie atipică. ”De la 4 ani și jumătate am început tenisul în joacă. De două ori pe săptămână, prima dată, și după aia zilnic, de la vârsta de 6 ani. De la 6 ani am câștigat la Constanta premiul 3. Am avut o copilarie pe terenul e tenis. N-am avut păpuși, n-am avut altceva. Jucam fotbal, jucam tenis, faceam fileu din ață, am găurit asfaltul și am bagat doi stâlpi și jucam tenis. Și în casă la fel, am făcut un miniteren de tenis și jucam cu fratele meu”, scrie libertatea.ro.
Toată ROMÂNIA pariează pe SIMONA
Simona Halep. Finala Roland Garros. Simona Halep este considerată favorită să câștige primul turneu de Mare Șlem al carierei, după două finale pierdute la Roland Garros, în 2014 și 2017.
Halep (26 de ani) conduce cu 5-2 la confruntările directe. În plus, românca a câștigat ultimele patru partide, dintre care una la Roland Garros (în 2014, în optimi de finală, scor 6-4, 6-3).
Urmăreşte LIVE TEXT-ul de la finala ROLAND GARROS
Simona Halep. Finala Roland Garros. Înainte de participarea din acest an, Sloane Stephens (25 de ani) nu reușise să treacă de faza optimilor de finală la Roland Garros. Americanca are un trofeu de Mare Șlem în palmares, Openul Statelor Unite, câștigat în 2017.
După victoria din semifinale cu iberica Garbine Muguruza (locul 3 WTA), scor 6-1, 6-4, Simona Halep a scăpat de presiunea menținerii pe primul loc în clasamentul mondial. Constănțeanca va rămâne încă o săptămână în fruntea ierarhiei WTA.
În drumul spre finală, Simona Halep a trecut pe rând de americanca Alison Riske (2-6, 6-1, 6-1), americanca Taylor Townsend (6-3, 6-1), germanca Andrea Petkovic (7-5, 6-0), belgianca Elise Mertens (6-2, 6-1), germanca Angelique Kerber (6-7 (2), 6-3, 6-2) și iberica Garbine Muguruza (6-1, 6-4).
Simona Halep. Finala Roland Garros. Sloane Stephens le-a învins la Paris pe olandeza Arantxa Rus (6-2, 6-0), poloneza Magdalena Frech (6-2, 6-2), italianca Camila Giorgi (4-6, 6-1, 8-6), estona Anett Kontaveit (6-2, 6-0), rusoaica Daria Kasatkina (6-3, 6-1) și americanca Madison Keys (6-4, 6-4).
Simona Halep încearcă să devină a doua jucătoare din România care reușește să cucerească un titlul de Mare Șlem, după triumful Virginiei Ruzici în 1978, la Roland Garros.
Simona Halep. Finala Roland Garros. Ce spune Simona
Simona a declarat că-și va păstra calmul, deși este conștientă că așteptările suporterilor săi sunt mari.
Simona Halep. Finala Roland Garros. “Vreau să mă detașez puțin și să nu mă gândesc la meciul de sâmbătă. Bineînțeles că este o șansă uriașă, dar nu poți să știi niciodată. Voi încerca să mă relaxez. Este un moment special să te califici în finala unui turneu de Mare Șlem. Este cel mai important moment al carierei, pentru că turneele de Mare Șlem sunt cele mai importante. Sunt fericită, mă simt bine. Simt că toată munca pe care am depus-o după turneul de la Melbourne este motivul pentru care am ajuns aici“, a spus Halep la conferința de presă.
Simona Halep, "confiscată" pentru mitingul PSD de sâmbătă
Un jurnalist francez i-a amintit româncei faptul că a pierdut trei finale de Mare Șlem, dintre care două la Roland Garros (în 2014 și 2017), dar Simona Halep a reacționat zâmbind, cu o glumă.
Simona Halep. Finala Roland Garros. “Putem să schimbăm subiectul? Haideți să mergem afară, este o vreme frumoasă. Am pierdut trei finale până acum și n-a murit nimeni, așa că totul e în regulă. Cred că voi avea mai multă încredere, pentru că am acumulat destulă experiență. Vreau să rămân calmă. Voi lupta pentru fiecare minge, cred că voi face fericiți mulți oameni. Voi juca pentru fanii mei din întreaga lume… știu că mulți speră să câștig în sfârșit acest turneu de Mare Șlem“, a mai declarat Halep.
Acum 11 luni, Sloane Stephens se afla pe locul 957 în clasamentul mondial, din cauza unei accidentări de durată. A urmat succesul neașteptat de la Openul SUA, după o finală cu Madison Keys, scor 6-3, 6-0.
“Cred că acum sunt mai matură, după ce am recunoscut oportunitățile care au apărut în calea mea. Cel mai important lucru este că am Simona Halep. Finala Roland Garros. profitat de acele oportunități. Călătoria mea de până acum a fost excepțională. Aș spune că sunt calmă pe teren aproape tot timpul. Nu am multe suișuri și coborâșuri. Cred că acest aspect m-a ajutat în fazele finale. Această finală de Mare Șlem este o altă mare oportunitate, așa că trebuie să rămân calmă și să-mi fac jocul. Când ai încredere, poți să obții orice. Dacă sunt calmă și relaxată, pot să depășesc orice obstacol sau adversitate pentru care nu eram pregătită. Pentru mine, calmul este cel mai important aspect“, a spus Stephens înaintea finalei de la Paris.
Simona Halep. Finala Roland Garros. După Roland Garros, Sloane Stephens va urca pe locul 4 în clasamentul WTA, cea mai bună poziție pe care s-a aflat vreodată.
SIMONA HALEP - SLOANE STEPHENS, azi // Cum va arăta clasamentul WTA, începând din 11 iunie
“Încerc să iau moment cu moment, să nu pun prea multă presiune pe mine. Vreau să rămân relaxată și să mă bucur de această finală“, a spus Stephens.
“Este un moment extraordinar. Voi juca a doua finală la rând în turneul meu preferat de Mare Șlem. Voi da piept unei alte mari provocări“, a declarat Halep.
Organizatorii turneului de la Paris au prezentat parcursul celor două jucătoare până în finală.
Simona Halep. Finala Roland Garros. 9 din 10 români cred că Simona Galep va câștiga turneul de la Roland Garros
Toată România pariază pe Simona Halep! Conform unui sondaj IRES realizat în prima parte a anului, nouă din zece români credeau că Halep are şanse mari şi foarte mari să câştige un turneu de Grand Slam în acest an, după ce a pierdut finala la Australian Open, în ianuarie, în faţa danezei Caroline Wozniacki, informează agerpres.ro.
Simona Halep. Finala Roland Garros. Datele arată că șansele liderului WTA să câștige un turneu de Grand Slam în 2018 erau considerate foarte mari de 48% dintre respondenți, 42% au apreciat că şansele sunt mari, 6% le consideră mici, 3% foarte mici, iar 1% nu au ştiut sau nu au răspuns.
Simona Halep - Sloane Stephens, finala Roland Garros LIVE. Anunț uriaș pentru Simona
Statistica face parte din studiul ”România în 2018” realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), în intervalul 31 ianuarie – 2 februarie, pe un eşantion de 1.159 subiecţi, cu o eroare tolerată de plus-minus 2,9%.
Simona Halep. Finala Roland Garros. Conform sondajului realizat, 62% dintre români cred că tenisul este sportul în care vom avea cele mai mari performanțe în 2018. Sportul alb este urmat în clasament de gimnastică feminină (34%), fotbal (31%), handbal (28%), gimnastică masculină (16%), canotaj (10%), box (10%), baschet (9%), volei (8%), spadă (7%), judo (7%), rugby (6%), floretă (6%), haltere (5%), polo (3%).
Simona Halep și americanca Sloane Stephens se vor înfrunta sâmbătă, de la ora 16:00, în finala Openului Franței, pe zgura de la Paris.