Pământurile noastre curate produceau, în 1984, peste 2 milioane de tone de roșii. O cantitate uriașă, dacă ne gândim că astăzi, România mai produce puțin peste 600 de mii de tone de tomate.
În primii ani după Revoluţie, fabricile de conserve au fost puse la pământ. Iar bulionul şi pasta de tomate româneşti au fost înlocuite cu importuri, făcute dintr-un concentrat chinezesc de zaharuri, diluat cu apă. Ca să mimeze că pasta de tomate ar conţine roşie naturală, unii comercianţi îi adaugă amidon şi gume, ca agenţi de îngroşare. Procedeul este ilegal. Iar povestea roşiei româneşti se stinge odată cu prăbuşirea fabricilor de conserve.
Bucată cu bucată, a fost dezmembrată, privatizată și abandonată și fabrica de la Calafat. Cândva a doua ca mărime din țară, cu cea mai mare linie de pastă de tomate şi bulion din România.
La Revoluţie, fabrica avea 5.600 de tone de conserve pe stoc şi doar 8.000 de lei în conturi. Încet și sigur, a fost distrusă complet. În 2001, fabrica ajungea la Agenţia Domeniilor Statului, însă nimeni nu reușea să o salveze din ghearele insolvenței și falimentului.
De la executorul judecătoresc, o lua omul de afaceri Silviu Prigoană cu 500 de mii de dolari. „Am cumpărat o fabrică devalizată! Care avea denumirea de fabrică. În interior nu mai existau utilaje, nu mai exista nimic. Noi am cumpărat un teren şi nişte clădiri. Era spart tot pe acolo şi furat”.
Prigoană voia să dezvolte un proiect imobiliar. Dar planurile lui nu s-au potrivit cu cele ale statului român. „În momentul în care se dă podul în folosinţă de la Calafat, am crezut că se va devia traficul în zona respectivă şi atunci făcea sens să gândeşti diverse lucruri. Nu s-a întâmplat aşa, traficul nu s-a deviat”, spune afaceristul.
„S-au retrocedat terenurile, iar bazinul legumicol s-a retrocedat proprietarilor de drept, iar fabrica nu mai avea materie primă. Erau cultivate acolo și celebre piersici gigant, dar oamenii au ales să cultive porumb. Compania mea 0a cumpărat foarte târziu atunci când nu mai erau legume în zonă. Era o discuție inclusiv să facem mazăre, dar s-a retrocedat pământul, iar oamenii au ales să cultive porumb și grâu. Atunci s-a hotărât să se facă o chestie imobiliară, iar clădirile le voiau transofrmate în depozite, sperand că acolo va fi zona economică de frontieră.
Există procesel verbale de când am preluat eu. Nu mai erau utijale, ele au fist valorificate de angajați ca să-și recupereze salariile, ei trebuiau despăgubiți, pentru că s-a oprit producția din cauză că nu mai existau legume în zonă. A venit un investitor din Italia care a vrut să facă o fabrica de conserve acolo, iar cladirile trebuiau renovate. Italianul mi-a cerut ca oamenii să îi vândă lui legumele, dar oamenii nu au vrut să cultive decât cereale. Noi aveam nevoie de mii de tone de legume și furcte, dar cetățenii, atunci când au retrocedat terenurile, nu aveau piață de desfacere, au retrocedat cu tot cu sere. Oamenii au mers instantaneu după bani, nu după faptul că peste 20 de ani vom avea nevoie de roșii și bulion”, a declarat Silviu Prigoană.
