Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat, pentru Realitatea PLUS de București că în situația în care vii din concediu dintr-o țară străină și ai depășit ora până la care poți să te deplasezi liber prin oraș, nu mai ai nevoie de declarație pe propria răspundere. În această situație este de ajuns să prezinți biletul.
Experta Ioana Stăncel este de altă părere și consideră că în situația actuală gravă, iar toate aceste neclarități vor fi abuzate și acum de către aceiași oameni care o abuzau și până acum. Ea spune că este momentul ca la următoarele hotărâri de guvern să fie modificată declarația, pentru a cuprinde tot ceea ce înseamnă amânte și toate cele care nu pot fi amanate. „Ne putem afla în situații pe care legislația nu le cuprinde, iar atunci ți-o asumi și o prezinți polițistului”.
Legat de sărbătorile pascale, prefectul Alin Stoica se declară optimist că lucrurile vor fi ținute sub control, iar cei care merg la slujba de Înviere vor rămâne distanțați. Intervalul orar, în Noaptea Învierii, este până la 2. „Avem acum Paștele catolic, este, practic, o repetiție. Slujbele din interior trebuie ținute cu puține persoane, iar în rest oamenii trebuie să stea în afara bisericii, cu mască și distanțați”, spune prefectul, care nădăjduiește că nu vor fi aglomerări la biserici.
Ioan Stăncel spune că, restricțiile de Paștele de anul acesta sunt mai permisive, pentru că am învățat să ne protejăm și să menținem distanța socială. „De un an de zile publicul a obosit, iar apropierea de credință e un sprijin în aceste clipe. Totuși, distanța între persoane trebuie să fie menținută. Ideal ar fi ca un singur reprezentat al familie să vină să ia lumină”, consideră specialista.