Compotul de prune este o alternativă excelentă pentru a ne bucura din plin de numeroasele proprietăți ale acestui fruct, pe lângă faptul că acesta poate fi servit ca desert, delicios și simplu, fără să adăugăm prea multe calorii. Dacă se întâmplă să ai foarte multe prune acasă și nu știi ce să faci cu ele, această rețetă poate fi cea mai bună soluție.
Ingredientele naturale care înlocuiesc zahărul din compotul de prune
Dacă vrei să reduci consumul de zahăr sau dacă pur și simplu cauți alternative mai sănătoase, chefii bucătari îți propun câteva alternative gustoase pentru a îndulci compotul de prune fără a folosi zahăr. Iată care sunt acestea:
Miere
- Mierea este o alternativă naturală la zahăr, care poate adăuga dulceață compotului de prune. Adaugă mierea în compotul rece, pentru a beneficia de toate calitățile acesteia. Folosește mierea cu măsură, adăugând-o treptat până obții gustul dorit.
- Mierea aduce și un plus de arome subtile, care se pot potrivi minunat cu gustul dulce-acrișor al prunelor.
Scorțișoară și vanilie
- Dacă vrei să adaugi arome și dulceață fără a recurge la îndulcitori, folosește scorțișoară sau extract de vanilie la prepararea compotului.
- Aceste condimente pot intensifica și evidenția gustul prunelor fără a adăuga zahăr.
Lămâia sau portocală
- Coaja rasă sau zeama de lămâie sau portocală pot oferi un contrast minunat cu dulceața prunelor.
- Adaugă-le cu grijă, când prepari compotul și ajustează în funcție de gust.
Suc de fructe
- Folosirea sucului de mere sau pere neîndulcit poate fi o modalitate excelentă de a adăuga dulceață și umiditate compotului de prune.
- Amestecă sucul de fructe cu prunele și lasă-le să fiarbă împreună pentru a obține o consistență delicioasă.
Stevia
- Stevia este un îndulcitor natural derivat dintr-o plantă sud-americană. Este de până la 300 de ori mai dulce decât zahărul și nu conține calorii.
- Adaugă extract de stevia în compotul de prune rece în cantități mici și ajustează în funcție de preferința ta pentru dulceață.
- Nu folosi stevia în lichide fierbinți, Aceasta fiind instabilă termic, modifică gustul preparatului.
Compot de prune fără zahăr și fără conservanți
- 2 kilograme de prune cărnoase
- 2 litri de apă
- zeama de la o lămâie
- un baton de scorțișoară
- extract de vanilie ( opțional)
Preparare
- Pentru a face rapid un compot de prune delicios, va fi foarte important ca prunele pe care le alegi să fie foarte coapte, așa că alege-le pe cele moi, astfel se vor găti mult mai repede și rezultatul final va fi mai dulce.
- Spală bine prunele, îndepărtează codițele și lasă-le la scurs.
- Spală borcanele și capacele, îndepărtează etichetele vechi și pune-le în cuptor la sterilizat pentru câteva minute.
- Încălzește amestecul de apă și arome până când devine ușor călduț, apoi scoate mirodeniile.
- Pune prunele în borcane, aproximativ jumătate sau 3/4 din borcan, apoi toarnă siropul obținut și fixează capacele.
- Pe fundul oalei pune un prosop, așază borcanele în oală și adaugă apă în cratiță până când aceasta le acoperă parțial. Fierbe compotul la foc mic timp de 50 de minute. Dacă ați pus zahăr în compot, atunci se vor fierbe doar 30 de minute.
- După fierbere, lasă borcanele cu compot să se răcească în apa în care au fiert, apoi depozitează-le într-un loc răcoros, ferit de lumina directă a soarelui.