Un accident cumplit a avut loc duminică seara în Poiana Brașov, unde un tânăr de 21 de ani și-a pierdut viața, iar prietena sa, de aceeași vârstă, a fost rănită grav după ce au fost loviți de un autoturism în timp ce se plimbau pe marginea drumului.
Conducătorul auto, un bărbat de 42 de ani din Iași, a fost testat de polițiști, iar aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost transportat ulterior la spital pentru prelevarea de probe biologice, iar autoritățile au confirmat că se află acum în arest preventiv.
Bărbatul este cercetat pentru infracțiunile de „ucidere din culpă,” „vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.” IPJ Brașov a precizat că accidentul s-a produs pe fondul pierderii controlului volanului, autoturismul lovindu-i în plin pe cei doi tineri.