”Azi-noapte, în jurul orei 00.00, am fost solicitaţi, prin intermediul unui apel la nr. unic 112, pentru a acorda primul ajutor pentru două persoane electrocutate. Spre locul solicitării au fost direcţionate 2 echipaje SMURD dintre care unul cu medic, şi 2 echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean”, anunţă, marţi, ISU Braşov.
Sursa citată a precizat că celor 2 victime li s-au aplicat manevrele de resuscitare, dar nu au răspuns, fiind declarat decesul acestora.
Surse judiciare au precizat că incidentul s-a petrecut într-o piscină, într-o localitate din judeţ, dar deocamdată nu au fost stabilite împrejurările incidentului.