Potrivit Serviciului de Informații și Securitate, această informație este falsă, iar scopul diseminării sale ar fi afectarea imaginii și credibilității instituției, arată un comunicat transmis către Agora.ms.
SIS subliniază că adresa de pe care ar fi fost expediată informația nu este asociată Serviciului. Aceasta ar fi fost inventată pentru a induce în eroare și a crea confuzie în rândul jurnaliștilor.
"Condamnăm orice încercări de denigrare şi dezaprobăm manifestările de implicare a Serviciului în dispute cu substrat politic. SIS își reafirmă hotărârea de a menține neutralitatea şi echidistanța în activitatea cotidiană, fiind concentrat pe îndeplinirea misiunilor sale, care privesc exclusiv securitatea națională, cu respectarea strictă a legii", a transmis SIS.
Autoritățile pun la dispoziția cetățenilor moldoveni portalul STOPFALS, în care sunt demistificate o serie de informații care urmăresc să submineze încrederea în autoritățile și politicienii proeuropeni.
Cetățenii Republicii Moldova votează duminică în cadrul unor alegeri prezidențiale și al unui referendum UE care vin într-un moment crucial în lupta dintre Rusia și Occident pentru viitorul acestei națiuni sărace, fără ieșire la mare, din sud-estul Europei, cu mai puțin de 3 milioane de locuitori, relatează Reuters