Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.53/2003 - Codul muncii şi pentru reglementarea unor măsuri de protecţie socială a fost adoptat cu 91 de voturi "pentru", 27 "împotrivă" şi 12 abţineri.
Măsurile propuse se adresează unui grup-ţintă, format din persoanele cele mai afectate de consecinţele imediate ale COVID-19, persoane care şi-au pierdut deja locul de muncă sau care sunt supuse riscului de a şi-l pierde, potrivit expunerii de motive.
Proiectul vine să completeze Codul muncii în sensul că, "pe durata suspendării temporare a activităţii şi sau a reducerii acesteia ca urmare a decretării stării de asediu sau stării de urgenţă, salariaţii afectaţi de activitatea redusă sau întreruptă, care nu mai desfăşoară activitate şi/sau au contractul individual de muncă/raportul de serviciu suspendat, să beneficieze de o indemnizaţie plătită din bugetul asigurărilor sociale de stat, în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, pe toată durata menţinerii stării de asediu sau a stării de urgenţă, după caz".
Iniţiativa legislativă se adresează şi şomerilor care beneficiază deja de indemnizaţie de şomaj, perioada de acordare prelungindu-se cu trei luni de la data până la care a fost stabilit dreptul respectiv.
Senatoarea liberală Carmen Hărău a declarat că motivul pentru care PNL nu va vota este acela că proiectul de act normativ prevede acordarea indemnizaţiei de ajutor de şomaj până la o limită de 75% din salariu, lucru care poate periclita bugetul asigurărilor sociale de stat.
"Bugetul asigurărilor sociale de stat, într-o astfel de situaţie, trebuie să aibă în vedere posibilităţile de a-i sprijini pe români să treacă prin această criză formidabilă, astfel încât să nu fie periclitate alte plăţi. Faptul de a majora atât de mult această indemnizaţie face ca plăţi curente din bugetul asigurărilor de stat să fie puse sub semnul întrebării. Nu există nicăieri prevederea ca cei bonificaţi să-şi reia activitatea şi obligaţia angajatorului să facă acest lucru. Motiv pentru care PNL nu va vota", a afirmat Hărău.
Ramona Dinu, din partea grupului senatorial USR, a criticat faptul că se propun facilităţi fiscale pentru reducerea temporară a activităţii pentru o serie de motive, fără a se discuta.
"Se amplifică presiunea pe bugetul asigurărilor sociale şi de stat în mod nejustificat, într-un moment când avem nevoie vitală de resurse. Grupul USR se va abţine de la vot", a spus Dinu.
Conform unui amendament admis, "în anul 2020, pe perioada suspendării contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, în cazul întreruperii temporare a activităţii, salariaţii ale căror contracte sunt astfel suspendate şi care beneficiază de indemnizaţia de minimum 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat sunt scutiţi de plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate potrivit legii, dar nu pentru mai mult de 90 de zile".
Un alt amendament prevede că aceste măsuri se aplică "în cazul în care contractul individual de muncă se suspendă ca urmare a situaţiilor de întrerupere temporară, totală sau parţială, inclusiv de reducere temporară a activităţii angajatorului pentru motive asociate decretării stării de asediu sau stării de urgenţă".
Senatul este prima Cameră sesizată, informează agerpres.