Proiectul legislativ, importat în totalitate din Austria, conține false interdicții pentru demnitari, extrem de simplu de eludat după o metodă folosită anterior de parlamentari - metoda "încrucișării".
Legea din Austria, implementată în sistemul românesc, îi oferă Partidului Social Democrat "fix marja de manevră de care are nevoie pentru a-și continua practicile, unele demonstrate ca ilegale de Justiție", spune deputatul USR Silviu Dehelean.
Oficialul USR, membru al Comisiei juridice din Camera Deputaților, consideră că proiectul de OUG privind legiferarea activității de lobby va permite supraviețuirea și înflorirea traficului de influență într-o formă protejată de lege.
Mare hibă a proiectului de OUG: pentru demnitari și funcționari publici există interdicții doar în domeniul lor de activitate.
În alte domenii, demnitarii statului român, încărcati cu funcții, acces la informații și putere de decizie, pot fi activi și ca lobby-iști.
"Aici intervine experiența Partidului Social Democrat: metoda încrucișării-folosită atunci când parlamentarii nu-și puțeau angaja apropiații la cabinet, dar îi puțeau angaja pe apropiații colegului, și viceversa – va permite demnitarilor să practice lobby-ul în domeniul de activitate al colegului, în timp ce colegul de partid sau chiar de grup de interese, se va revanșa într-un mod similar", arată deputatul USR.
"Încă din timpul guvernării Năstase, tema lobby-ului a stârnit interes în România. Se putea legifera atunci o nouă profesie, însă traficul de influență era mult mai ofertant financiar pentru politicieni. Apoi, în ultimii ani, numeroase propuneri legislative au încercat să dea o formă legală acestei activități. Fără succes. Acum, se pare, suntem cel mai aproape de un astfel de act normativ, dar pentru că avem o guvernare pesedista, legiferarea se va produce – abuziv! – printr-o ordonanță de urgență, în absența oricărei urgențe", mai spune Dehelean.