Protestul zecilor de oameni care s-au strâns pe șosea pentru a traversa în semn de omagiu pentru tânărul ucis pe trecerea de pietoni a avut efectul scontat.
Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Capitalei a aprobat montarea unui semafor cu buton, la intersecția Antiaeriană cu strada Vasile Cojocaru.
11 pietoni au fost accidentați pe Șoseaua Antiaeriană în ultimii 3 ani. Iar doi au murit. Ultima victimă este un tânăr de 19 ani, care a fost spulberat, marți, pe o trecere de pietoni.
Pentru viața lui s-a luptat un voluntar, care a scris apoi despre neputința în fața morții. Dar și în fața nepăsării autorităților.
Oamenii spun că pe șosea se circulă cu viteză și nu se acordă prioritate la trecerea de pietoni. În perioada următoare, urmează să se aplice benzi rezonatoare în zonă și să se instaleze indicatoare rutiere de presemnalizare trecere pietoni, pe lângă semaforul care va fi instalat în intersecție.