"Ministerul Educației nu poate tolera astfel de abordări superficiale in situații care necesita mai mult decât oricând empatie, înțelegere și responsabilitate", a transmis ministrul Educației, Sorin Câmpeanu.
Joi, un elev de clasa a VI-a s-a aruncat pe geam, de la primul etaj al clădirii din Școala George Bacovia din București. Înainte să sară, copilul ar fi afirmat că-și dorește să moară din pricina umilințelor la care era supus.
Din fericire, elevul a suferit doar leziuni minore.
„Când el a vrut să se arunce, colegii îl încurajau să sară, în loc să îl tragă sau ceva. Ziceau că nu ai curaj, SARI, SARI! L-au bătut colegii, îl jigneau, îl umileau”, a afirmat unul dintre dintre copiii care au asistat la scenă.
În replică, inspectorul general școlar Ionel Pușcaș, a afirmat că incideintul n-ar fi decât o joacă obişnuită. "A avut o stare de nervi. Nu neapărat s-a certat cu un elev, Pur şi simplu a fugit şi a sărit pe geam”, a declarat Ionel Puşcaş, inspector general ISMB, potrivit unui post TV.