"Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a semnat luni, 15 decembrie, ordinul de eliberare din funcţie a inspectorului şcolar general al Municipiului Bucureşti, Constantin Trăistaru. Ordinul devine efectiv în data de 22 decembrie. Menţionăm că domnul Constantin Trăistaru este cel care a solicitat ministrului Remus Pricopie, în mod expres, eliberarea din funcţie din motive personale", se precizează într-un comunicat remis, luni, agenţiei MEDIAFAX.
Interimatul la conducerea Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti va fi asigurat de actualul inspector şcolar general adjunct, Florian Ionel Lixandru, căruia ministrul Remus Pricopie i-a delegat atribuţiile specifice, printr-un ordin semnat tot luni, mai precizează ministerul.
Constantin Trăistaru a fost numit la conducerea ISMB în iulie 2012.