Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş au făcut, sâmbătă, 14 percheziţii domicilare în oraşul Chişineu Criş şi în localitatea Gurba, la persoane suspectate de contrabandă cu ţigări şi constituirea unui grup criminal organizat.
În locuinţa şefului Serviciului Cabinet al IPJ Arad, Cosmin Bratu, procurorii au găsit 506 pachete cu ţigări de contrabandă.
Poliţistul a fost reţinut pentru 24 de ore, alături de alte patru persoane.
Cu toţii vor fi prezentaţi, duminică, instanţei, cu propunere de arestare preventivă pentru contrabandă calificată.
Cosmin Bratu este împutetnicit pe funcţie şi a lucrează în cadrul Poliţiei Arad din anul 1997, când a absolvit Academia de Poliţie.
”Conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad a declanşat cercetarea prealabilă disciplinară şi se vor lua măsurile legale care se impun în acest caz", a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, subinspector Lorena Radu.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş, procuror Brigitte Sighete, a declarat, pentru Mediafax, că din informaţiile pe care le deţin procurorii, Bratu ar fi aprovizionat alţi suspecţi în dosar cu ţigări, pe care aceştia le comercializau.