"Dacă cea mai scumpă tehnologie de care nu mă pot lipsi va fi cărbunele, cum este în momentul de faţă, tot cărbunele o să-mi dea preţul de închidere în piaţă, indiferent cum mă joc eu cu companiile. Exceptând cazul în care vreau de fapt să fac subvenţionări încrucişate. Şi aici am avut rezerve întotdeauna faţă de proiectul de a combina diferite tehnologii", a declarat, miercuri, Bogdan Chiriţoiu.
Mai mult, el a explicat că prin unificarea într-o singură companie, Ministerul Energiei nu poate ascunde ajutorul de stat prin care vrea să susţină pierderile mari ale mineritului cu profitul din hidro.
"Categoric, nu spune nimeni că o companie trebuie să fie monotehnologică, dacă este eficient pentru ele (...), dacă are sens economic. Dacă numai vrem să facem un mişmaş, să punem gunoiul sub preş, asta nu cred că este legal, pentru că tot ajutor de stat este", a afirmat şeful Consiliului Concurenţei.
Chiriţoiu susţine că sectorul huilei, care a înghiţit ajutoare de stat de un miliard de euro, i-au fost şterse datorii, dar a acumulat unele noi şi, cu toate că a transferat activele pe o altă firmă, n-a reuşit să depăşească stadiul de gaură neagră.
Reacţia lui Chiriţoiou vine la o zi după ce oficiali din Ministerul Energiei au anunţat că instituţia pe care o reprezintă are în plan reorganizarea producţiei de energie prin înfiinţarea unei noi companii în care să fie incluse atât centralele pe cărbune, cât şi cele hidro.