„În urma semnalărilor realizate de unele sindicate și a informațiilor apărute în spațiul public, pe parcursul săptămânii trecute, reprezentanții Inspectoratului General al Poliției Române au solicitat celor 42 de unități teritoriale de poliție (DGPMB și IPJ-uri) să transmită dacă au semnalări din partea polițiștilor, cu privire la noua uniformă," a transmis Poliția Română.
Reprezentanții IGPR au precizat că le-au transmis reprezentanților firmelor care au livrat uniformele să schimbe echipamentele cu probleme, având în vedere că acestea sunt în perioada de garanție. De asemenea, acestea vor fi evaluate într-un laborator de specialitate.
"Totodată, au fost transmise în teritoriu recomandări cu privire la portul corect al uniformei, în special cu privire la poziționarea corectă a centurii,” a mai precizat IGPR.
Reacția a venit după ce sindicatul Europol a transmis că noile elemente de uniformă ale polițiștilor sunt de proastă calitate și nu seamănă cu mostrele prezentate de fabricanți. Un exemplu a fost bluza uniformei, care în realitate are la subraț plasă de țânțari, deși mostra avea o țesătură specială în acest sens.