În preajma Crăciunului, şeful CNADNR, Narcis Neaga i-a recompensat pe directorii și șefii care gestionează fonduri europene și se ocupă de gestionarea contractelor de concesiuni cu prime de mii de euro, potrivit site-ului Sursazilei.ro.
Conducerea CNADNR a făcut rost de banii încasați din vânzarea rovinietelor și din trecerea podurilor peste Dunăre.
După ce în luna decembrie au tăiat panglica la aproximativ 90 km de autostradă și au finalizat licitațiile pentru autostrăzile Comarnic-Brașov și Sebeș-Turda, oficialii CNADNR s-au gândit să facă rost de bani pentru bonusuri.
În rectificarea bugetară de la sfârșitul anului, publicată în Monitorul Oficial nr. 835 din 24 decembrie, sunt prevăzuți mai mulți bani pentru bonsuri. Dacă la începutul anului, oficialii CNADNR aveau la dispoziție aproximativ 18,3 milioane de lei pentru bonusuri, în Ajunul Crăciunului, fondul pentru premiere a fost majorat cu aproximativ 900.000 de lei.
Surse oficiale au precizat pentru Sursa Zilei că majoritatea directorilor și subalternii acestora au încasat prime care s-au ridicat până la echivalentul a două salarii de bază.
„Conducerea CNADNR a premiat șefii Direcției Concesiuni, Direcției Proiecte Autostrăzi din fonduri externe, plus reprezentații comisiilor de licitații pentru tronsoanele de autostradă Sebeș-Turda și Comarnic-Brașov, cu sume mai mari față de ceilalți directori pe motivul că gestionează fonduri europene. Salariul unui director sau șef de proiect ajunge până la 10.000 lei/lună", ne-au declarat sursele citate.