Este pentru prima dată în istoria Parlamentului European când un preşedinte în exerciţiu a murit. Conform Regulamentului de procedură al PE, primul vicepreşedinte trebuie să exercite funcţia de preşedinte până la alegerea unui succesor, relatează DCNews.
În prezent, prim-vicepreşedintele este Roberta Metsola din partea Partidului Popular European (PPE) din Malta, care era deja favorită pentru a câştiga postul în cadrul remanierii de săptămâna viitoare de la Strasbourg (Franţa).
Dacă se va întâmpla acest lucru, atunci vom avea parte de o premieră, și asta deoarece două femei ar putea conduce cele mai importante instituții europene. Vorbim despre Ursula von der Leyen, actuala șefă a Comisiei Europene, iar Roberta Metsola ar putea fi președinte al Parlamentului European.
Cine este Roberta Metsola
"Europa contează. Democrația noastră liberală, întemeiată pe valori și statul de drept, contează – nu doar pentru toți cetățenii noștri, ci și pentru milioane de oameni de pe tot globul care caută speranță la noi", spunea ea.
Roberta Metsola este cunoscută ca opozantă față de dreptul la avort, votând contra tuturor rezoluțiilor care apărau acest drept.
Responsabilități în calitate de vicepreședinte:
- Relațiile cu parlamentele naționale, responsabilă în special de COSAC (responsabilitate principală)
- Concilieri (cu vicepreședinta Barley și vicepreședinta Beer)
- Punerea în aplicare a articolului 17 din TFUE
- Îl înlocuiește pe Președinte în chestiuni legate de America de Nord.
Face parte din:
- Biroul Parlamentului European
- LIBE Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne
- D-US Delegația pentru relațiile cu Statele Unite