Secția pentru procurori a Consilului Superior al Magistraturii (CSM) își exprimă rezervele pe care le are în ceea ce negocierile care se poartă pe marginea ordonanței de urgență de modificare a legilor justiției.
Iată conținutul integral al scrisorii transmisă de Secția pentru procurori a Consilului Superior al Magistraturii către Viorica Dăncilă.
”Stimată Doamnă Prim-ministru,
Secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii apreciază cooperarea interinstituțională drept esențială pentru eficientizarea şi asigurarea unui înalt nivel de independență şi de transparență a sistemului judiciar, acesta reprezentând un domeniu ce presupune efortul comun al tuturor puterilor statului, în limitele atribuțiilor constituţionale şi legale.
În opinia noastră, dialogul referitor la adoptarea unor acte normative trebuie iniţiat anterior emiterii acestora. Prin promovarea OUG nr. 7/2019, care modifică, în regim de urgenţă, a patra oară legile justiţiei, Guvernul României pare să permanentizeze aceeaşi practică referitoare la lipsa de dialog instituţional şi de consultare a sistemului judiciar.
Având în vedere invitaţia publică adresată de dumneavoastră reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii, Secţia pentru procurori îşi exprimă rezerve asupra modului, cadrului şi momentului în care se poartă aceste negocieri.
Secţia pentru procurori a făcut toate demersurile legale pentru a atrage atenţia asupra dispoziţiilor legale cu efect destabilizant asupra Ministerului Public. Astfel, în data de 19.02.2019, Secţia pentru procurori a obţinut o întrevedere cu Ministrul Justiţiei, domnul Tudorel Toader, în cadrul căreia ne-am expus punctul de vedere, argumentele legale, subliniind pericolul de afectare a activităţii Ministerului Public prin aducerea în imposibilitatea de a-şi realiza însăşi atribuţiile specifice prevăzute de Constituţia României şi legile organice, anume de a reprezenta interesele generale ale societăţii şi a apăra ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.
În acest context, semnalăm următoarele:
1. Reglementarea în acest domeniu deosebit de important prin Ordonanţe de Urgenţă, acte ale legiuitorului delegat şi care au nişte condiţii specifice şi foarte stricte de emitere
Dacă normele privind examenele de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, absolvire a acestuia sau desfăşurarea examenului de capacitate al judecătorilor şi procurorilor, precum şi examenul de promovare a magistraţilor, ar putea avea o justificare, celelalte intervenţii legislative categoric nu justifică urgenţa.
2. Inconsistenţa în reglementare relativ la aplicarea unor principii fundamentale privind cariera judecătorilor şi procurorilor.
Astfel, printr-o modificare de dată recentă şi în urma parcurgerii procedurii parlamentare, art. 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a fost modificat în acest sens: „(2) Cariera judecătorului este separată de cariera procurorului, judecătorii neputând interfera în cariera procurorilor şi nici procurorii în cea a judecătorilor.”
Soluţia exprimă o anumită filosofie a legiuitorului care implică faptul că procurorii nu pot participa la luarea niciunei decizii privind cariera unui judecător, dar evident şi invers principiul trebuie să fie aplicabil.
În acest context, au fost modificate textele privind promovarea judecătorilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceasta să fie în atribuția Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii şi nu a Plenului Consiliului.
Respectarea acestui principiu, însă, presupune, cum am arătat anterior, şi reglementarea inversă, adică nici judecătorii să nu poată lua decizii privind cariera procurorilor.
Oglindirea legislativă coerentă a acestei filosofii nu poate fi decât aceea că, orice aspect privind promovarea procurorilor, accederea acestora în funcțiile de conducere, etc. trebuie să fie atributul Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.
Faţă de toate acestea, este surprinzătoare şi generează confuzie noua formă a art. 54 din Legea nr. 303/2004, republicată, rezultată în urma intrării în vigoare a ultimei Ordonanţe de Urgenţă emisă în această materie de Guvernul României, potrivit căreia nu doar că atribuţia de avizare a propunerilor formulate de Ministrul Justiţiei a fost dată în competenţa Plenului Consiliului, dar în funcţiile vizate de textul de lege pot accede şi judecători.
3. Conţinutul art. 54 din Legea nr. 303/2004, republicată, în noua sa formă, este confuz
Citind textul de lege, pe lângă aspectele relevate anterior, se remarcă faptul că acesta nu face referire la nicio condiție suplimentară pentru accederea în cele mai înalte funcţii de conducere de la nivelul Ministerului Public, în afară de exercitarea funcţiei de procuror sau de judecător, cu condiţia ca magistratul să fi fost anterior procuror.
Legiuitorul delegat nu impune nicio condiţie de vechime sau de grad, de exemplu.
Aceasta este o schimbare profundă de viziune faţă de regulile prevăzute, în acelaşi act normativ, pentru ocuparea funcţiilor de conducere în cadrul unităţilor de parchet inferioare.
Astfel, avem în vedere că la art. 49 alin. (2) din actul normativ menţionat, „pot participa la concurs sau examen procurorii care au calificativul "foarte bine" la ultima evaluare, nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani şi îndeplinesc condiţiile de vechime prevăzute de lege.”
Iar referitor la condiţiile de vechime, numai ca exemplu, notăm aici faptul că, potrivit art. 50 alin. (1) lit. c) „pentru funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, preşedinte de secţie la curtea de apel, procuror general al parchetului de pe lângă curtea de apel şi adjunct al acestuia, procuror şef secţie al parchetului de pe lângă curtea de apel, o vechime de 12 ani în funcţia de judecător sau procuror.”
Şi mai mult, potrivit art. 50 alin. (3) din lege „în vederea participării la concursul sau examenul pentru numirea în funcţii de conducere, judecătorul sau procurorul trebuie să funcţioneze cel puţin 2 ani la instanţa sau, după caz, parchetul la care este vacantă funcţia de conducere pentru care îşi depune candidatura”
Coroborând toate aceste texte, ajungem la concluzia că orice procuror poate fi Procuror General al Pachetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe când pentru a fi procuror general la un pachet de pe lângă curtea de apel trebuie să aibă 12 ani vechime efectivă, să fi funcţionat în cadrul parchetului la care vizează funcţia de conducere cel puţin 2 ani, să nu fi fost sancţionat disciplinar şi să fi fost evaluat cu „foarte bine”.
Privind cu îngrijorare aceste inconsecvenţe legislative, Secţia pentru procurori apreciază că nu se află în faţa unui proces legislativ coerent şi loial.
4. Atragem încă o dată atenţia că modificarea dispoziţiilor legale care permit delegarea în toate funcţiile pentru care numirea se face de Preşedintele României este de natură să afecteze grav activitatea parchetelor în contextul în care instituţia delegării este menită a genera tocmai soluţii rapide în situaţii de urgenţă provocate de o vacantare intempestivă a unui post de conducere.
Procedura de numire prevăzută de lege este una de durată, ce presupune parcurgerea mai multor etape şi participarea mai multor autorităţi publice, context în care se poate ajunge la situaţii în care, pe perioade relevante de timp, la conducerea unor structuri importante din Ministerul Public să nu se găsească nicio persoană.
Astfel de situaţii ar pune Ministerul Public în imposibilitatea de a-şi realiza însăşi atribuţiile specifice prevăzute de Constituţia României şi legile organice, anume de a reprezenta interesele generale ale societăţii şi a apăra ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.
5. În ceea ce priveşte Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la art. 14 pct. 4 din proiect se prevede că la articolul 881, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alin. (6).
Prin introducerea acestui nou alineat se încalcă practic cele statuate de către Curtea Constituţională în cuprinsul Deciziei nr. 33/2018, cu ocazia analizării excepţiei de neconstituţionalitate, excepţie respinsă de altfel, referitoare la faptul că modalitatea prin care se face desemnarea procurorului şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie ar reprezenta o încălcarea a principiului controlului ierarhic prevăzut în Constituţie.
Or, completarea textului de lege în modalitatea anterior menţionată, echivalează practic cu exceptarea aplicării principiului constituţional al controlului ierarhic cu privire la activitatea procurorului şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie.
În acest context, Secţia pentru procurori îşi menţine toate opiniile exprimate anterior cu privire la utilitatea înfiinţării Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, precum şi a modului în care sunt selectaţi procurorii.
Secţia pentru procurori reaminteşte faptul că România are obligaţia de a transpune în legislaţie toate recomandările cuprinse în rapoartele Comisiei de la Veneţia, ale Comisiei Europene şi GRECO.
Secţia pentru procurori reiterează ideea că unicul mod prin care se poate dovedi o dorinţă reală de colaborare între reprezentanţii autorităţii judecătoreşti şi celelalte puteri ale statului este lansarea unei dezbateri consistente şi de bună credinţă, care să ducă la consolidarea statutului magistraţilor, judecători şi procurori, şi la asigurarea unei justiţii eficiente, realizată în spiritul legii şi egală pentru toţi.”
