Austin şi-a cerut deja scuze, inclusiv faţă de Biden, pentru modul în care a gestionat problema.
La audierea sa în comisia pentru forţele armate a Camerei Reprezentanţilor, unde republicanii deţin majoritatea, el va fi nevoit pentru prima dată să răspundă direct la întrebări despre acest subiect.
Reuters apreciază că va fi una din cele mai dificile şi personale confruntări din cariera generalului în retragere.
Congresmanul republican Mike Rogers, preşedintele comisiei, urmează să declare în şedinţă, conform textului pregătit, că "este complet inacceptabil să dureze trei zile până când preşedintele a fost informat că secretarul apărării este spitalizat şi nu controlează Pentagonul". "În Ucraina şi Israel sunt dezlănţuite războaie, navele noastre sunt atacate în Marea Roşie şi bazele noastre se pregătesc împotriva atacurilor în Irak şi Siria. Însă comandantul suprem nu a ştiut că secretarul apărării este scos din luptă".
Austin nu a făcut cunoscută starea sa de sănătate; el a ţinut secrete atât intervenţia chirurgicală din decembrie, cât şi internarea din ianuarie pentru complicaţii post-operatorii, în cursul căreia a ajuns la terapie intensivă.
Departamentul Apărării a publicat luni rezultatele unei anchete interne care a durat 30 de zile şi care dezincriminează complet instituţia. Concluzia a fost că "nimic din ce s-a investigat în timpul anchetei nu a demonstrat vreun indiciu de intenţii rele sau vreo încercare de a ascunde".
Rogers va critica probabil raportul pentru lipsa unor răspunsuri reale privind informaţiile despre situaţie, despre cei care le-au primit şi cei care nu şi-au îndeplinit îndatoririle elementare. El urmează să afirme că "am fost lăsaţi să credem că ancheta dv. internă de 30 de zile va elucida problema. Însă aceasta nu conţine nicio explicaţie privind motivul din care preşedintele şi personalul acestuia nu au ştiut nimic. Nu face nicio recomandare pentru îmbunătăţirea comunicării cu Casa Albă. Şi - deloc surprinzător - nu trage la răspundere pe nimeni".
La o întâlnire neobişnuită cu presa luna aceasta, Austin - despre care Reuters observă că este foarte discret - şi-a asumat răspunderea pentru că nu i-a informat din timp pe preşedinte şi pe alţi oficiali de rang înalt despre diagnosticul de cancer la prostată. El a adăugat că boala a fost o lovitură grea, care l-a zguduit.