Spațiile deschise au riscuri de contaminare COVID-19 mai reduse – care sunt principalele argumente
Specialiștii în sănătate publică spun că ne putem infecta cu SARS-COV-2 și în spațiile deschise, însă probabilitatea în acest caz este mult mai mică. Aerul curat dispersează și ajută la diluarea virusului.
De asemenea, conform unor experți citați de BBC, exteriorul ajută la evaporarea picăturilor lichidului care poartă coronavirusul. În plus, un argument foarte puternic este acela că lumina ultravioletă provenită de la soare ar trebui să ucidă orice virus aflat în spațiu deschis. Chiar și având toate aceste date în sprijinul argumentului că îmbolnăvirea cu COVID este mult diminuată în aer liber, există exemple care contrazic teoria. Un studiu citat de jurnaliștii BBC relevă faptul doi bărbați din China, care au discutat față în față pentru cel puțin 15 minute, și-au transmis materia virală unul altuia.
Cât de distanțați trebuie să stăm unii față de ceilalți chiar și în aer liber
Dacă cineva are COVID (fiind asimptomatic), persoana respectivă poate transmite virusul prin respirație, mai ales în momentul în care tușește. Majoritatea încărcăturii virale va fi purtată prin picături, care cel mai probabil vor atinge solul. Există însă și posibilitatea nefericită și deloc de neglijat ca noul coronavirus să ajungă în zona ochilor, nasului sau gurii, mai ales atunci când distanța față de cel contaminat este de sub 2 metri.
De aceea specialiștii vin cu sfatul extrem de util de a evita apropierea prea mare de alte persoane. De asemenea, cel contaminat va elibera și particule mici, ce poartă denumirea de aerosoli. Și în cazul acestor formațiuni aerul liber ajută la dispersia mai rapidă.
Mersul pe stradă alături de o persoană cunoscută, un risc real?
Faptul că mergem alături de cineva pe stradă sau că alergăm împreună se traduce într-o apropiere de câteva secunde. Întâlnirile întâmplătoare oferă un risc de contaminare destul de limitat. Profesoara Cath Noakes de la Universitatea din Leeds vine cu următoarea ipoteză în cazul infectării la o plimbare în aer liber.: persoana cu COVID ar trebui să tușească chiar lângă partenerul de plimbare, chiar în momentul în care acesta din urmă inhalează aerul. Specialista nu consideră aceste plimbări mai lungi în aer liber drept sursa principal[ de infectare, însă vine cu o altă opinie când vine vorba de alergat în grupuri de cel puțin două persoane, unde apropierea crește riscul de contaminare cu COVID.
Spațiile deschise. Unde apar totuși problemele
Spațiile partial închise, precum terasele improvizate și stațiile de autobuz, reprezintă o îngrijorare pentru experții în probleme de sănătate publică. Aerul închis favorizează răspândirea coronavirusului, mai ales că atmosfera devine contaminată și stătută.
Te poți contamina dacă atingi anumite suprafețe?
Dacă o persoană tușește în propriile palme și apoi se șterge de o suprafață, virusul poate rezista până la câteva ore. Cercetătorii din Statele Unite au găsit urme ale virusului pe coșurile de gunoi, dar și pe butoanele pietonale din marile intersecții. Specialiștii de peste Ocean cred că acestea pot fi cauze de contaminare în regiunea respectivă. Totuși, cercetătorii au conchis că e vorba de o manifestare ușoară a transmiterii bolii, în comparație cu variantele mai puternice de contaminare SARS-COV-2.
În plus, în perioadele cu vreme mai rece, coronavirusul poate rezista mai mult în spațiile deschise. Materia virală crește în sezonul rece. Se poate realiza astfel și o corelație între vremea urâtă, forme virale și răspândirea bolii de pe suprafețe. Oamenii de știință au căzut totuși de acord că șansele de îmbolnăvire cu COVID sunt mai mici în cazul contaminării de pe suprafețe, timpul de retenție fiind cuprins între una și două ore.
Când cresc riscurile și cum ne protejăm în fața pandemiei de SARS-COV-2
La momentul actual, există un consens în lumea experților, potrivit căruia contaminarea se propagă mai bine în spațiile închise. COVID-19 se transmite prin contactul uman prelungit. În cazul unor camere în care se află mulți oameni, mici picături ce conțin coronavirus se pot acumula în aer și mai apoi pot fi inhalate de persoanele prezente. Acesta este motivul pentru care mai peste tot în lume, inclusiv în România, sunt interzise petrecerile private.