"În trimestrul III al anului trecut, luând în calcul preţurile plafonate, deci cele plătite efectiv de români, România a avut al patrule cel mai ieftin gaz şi a cincea cea mai ieftină energie electrică din Uniunea Europeană. Sunt datele Eurostat pe trimestrul III din 2023. Sunt curios dacă aceste ştiri pozitive vor fi preluate. Avem în acest moment o schemă care funcţionează şi a asigurat o stabilitate pentru clientul final şi asta a fost foarte important. A asigurat şi o predictibilitate pentru restul anului. E adevărat, am întâmpinat dificultăţi pe partea de compensare a furnizorilor, acolo unde datoriile sunt semnificative la Ministerul Energiei şi cred că vorbim de undeva la 1,5 - 1,6 miliarde lei. În acest context, noi am luat în calcul faptul că preţurile din piaţă au scăzut şi atunci urmărim, împreună cu ANRE, o formulă de ajustare a schemei de compensare - plafonare, care să reflecte aceste preţuri mai mici din piaţă şi care să se simtă şi la nivelul românilor. În niciun, caz preţurile nu vor creşte la consumatorul final", a spus Burduja.
Întrebat dacă schema de compensare - plafonare ar putea fi prelungită şi după luna martie a anului viitor, ministrul Energiei nu a negat această variantă.
"E o variantă de prelungire a schemei de plafonare până în 2026, dar nu vreau să mă pronunţ. Un răspuns final sper să îl avem în maxim două săptămâni, Vom purta o corespondenţă cu Comisia Europeană pe tema asta. Comisia ne lasă", a precizat demnitarul.
La ora actuală, se află în vigoare o schemă de plafonare a preţurilor la energie, ce urmează să expire pe 31 martie 2025.