Medicul psihiatru și scriitorul Ion Vianu, fiul criticului literar Tudor Vianu, s-a născut pe 15 aprilie 1934, la București.
A urmat studii de filologie clasică și, ulterior, medicină.
Format la Clinica universitară de psihiatrie a Spitalului "Obregia" din București, unde a fost și cadru didactic, Ion Vianu a emigrat în 1977, protestând împotriva utilizării psihiatriei în scopuri politice.
În Elveția și-a practicat specialitatea în mediul privat și a fost activ pe plan internațional în domeniul apărării drepturilor omului în psihiatrie.
A publicat articole și studii despre istoria și filosofia psihiatriei în străinătate.
După 1990, a semnat articole în Revista "22" și în revista "Lettre Internationale", editată de ICR.
Ca eseist, a debutat cu volumul "Stil și Persoană" (1975). Alte lucrări publicate includ "Introducere în psihoterapie" (1975), "Amintiri în dialog. Memorii" (în colaborare cu Matei Călinescu, 1994), "Paramnezii" (2005), "Caietele lui Ozias" (2004) și "Vasiliu, foi volante" (2006), acestea din urmă făcând parte din ciclul de romane "Arhiva Durerii și a Mâniei".
Ion Vianu este unul dintre autorii volumului "De ce m-am întors în România", coordonat de Sandra Pralong și lansat în 2010, care reunește poveștile unor români celebri care s-au întors și au ales să trăiască în România.
Pentru volumul "Amor intellectualis", publicat la Editura Polirom, Ion Vianu a primit Premiul Cartea anului 2010 acordat de Revista "România literară", iar pentru cartea "Investigații mateine. Amintiri", publicată la Editura Polirom, a fost distins cu Premiul "Romulus Rusan" pe anul 2022.
