"Programa este foarte stufoasă, s-au plâns foarte mulţi profesori. Revizuirea, relaxarea programei a fost un subiect care s-a discutat foarte mult. Şi desigur, salarizarea cadrelor didactice. Din an în an, tot mai puţini sunt atraşi de învăţământ pentru că se orientează către alte domenii cu salarii mult mai mari şi care le dau posibilitatea unui trai decent," a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, Stela Tăut, preşedintele Asociaţiei Dascălilor Bihoreni (ADB), organizatoarea congresului.
Aceasta a precizat că propunerile făcute de cei 486 de participanţi la congres vor fi analizate şi discutate de Consiliul director al Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România (AGIRo).
În afară de cele două propuneri menţionate, Tăut a arătat că profesorii participanţi au mai cerut manuale unice, susţinerea învăţământului dual, asigurarea bazei materiale în toate şcolile din România, un număr redus de elevi în clase, finanţarea pe unităţi de învăţământ şi nu per elev, mai multă autoritate pentru dascăli, propunerile pentru funcţia de director să fie făcute de cadrele didactice din şcoală pe criterii de competenţă şi nu politic, introducerea orelor de caligrafie.
Alte propuneri vizează studiul comunităţilor române din afara graniţelor la orele de istorie, creşterea numărului de ore de matematică la profilul tehnologic, introducerii notării cu note din clasele a III-a şi a IV-a, susţinerea orelor de dezvoltare personală de către cadre specializate.
S-a solicitat, de asemenea, mărirea numărului de personal auxiliar în grădiniţe, finanţarea pregătirii cadrelor didactice prin cursuri şi a schimbului de experienţă între unităţile şcolare, tehnologie la dispoziţia şcolilor şi a cadrelor didactice.
Profesorii prezenţi la congres au mai cerut şi ca textele din manualele şcolare să aducă în prim plan valorile autentice româneşti.
Asociaţia Dascălilor Bihoreni a organizat Congresul Internaţional al Cadrelor Didactice din ţară şi al cadrelor didactice de etnie română de peste hotare, fiind al 43-lea Congres al Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România.
Profesori, învăţători şi educatori din ţară şi din Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina au avut un program bogat şi diversificat la Oradea. Pe lângă lucrări în plen, au fost organizate cursuri, work-shopuri şi schimburi de experienţă pe mai multe teme, între care: bune practici în învăţământul online, propuneri privind relaxarea programei şcolare, situaţia învăţământului în limba română în şcolile de peste hotare. Totodată, s-au făcut analize şi propuneri pentru proiectul România Educată.