Schimbarea care, potrivit unor surse, e deja la nivel de decizie în cadrul coaliției prevede ca facturile să se calculeze în baza consumului curent. Adică, în baza consumului din luna pentru care se emite factura. Asta înseamnă că de acum cei care fac economie de la o lună la alta vor fi răsplătiți cu facturi mai mici, indiferent de consumul din trecut.
În acest context, nu doar consumatorii casnici se pregătesc să economisească. După ultimele modificări la ordonanța de urgență, magazinele nu se mai bucură de plafonare. Mai multe lanțuri comerciale se pregătesc să ia măsuri.
Începând de luni, 26 septembrie, programul de duminică al magazinelor Lidl se va scurta. Magazinul va functiona între orele 8 și 18. Și alte lanțuri de supermarketuri, precum Kaufland, Profi sau Mega Image, se pregătesc să ia măsuri similare.
Spre exemplu, reducerea iluminatului din vitrine sau renunțarea la magazinele non-stop. Primul pas va fi însă reducerea programului.
În plus, un mare lanț de supermarketuri a anunțat că șoferii nu își vor mai putea încărca gratuit mașinile electrice în parcările magazinelor.