Tragedia a avut loc la o fostă stație peco de la intrarea în Eforie Nord. Tânărul de 30 de ani ar fi coborât în bazinul adânc de aproximativ doi metri pentru a-l curăța, susține un alt bărbat care se află în zonă. Acesta însă a rămas la suprafață, dar când a văzut că tânărul nu-i mai răspunde a sunat la 112.
Mai mulți pompieri și medici de la ambulanță au ajuns la fața locului.
"Un pacient căzut de la doi metri jumate într-un bazin. La locul solicitării a fost trimis un echiaj SMURD și un elicopter. Pacientul - un tânăr, în stop cardiorespirator", a afirmat Claudia Tătărici, medic la Serviciul de Ambulanță.
Timp de mai bine de o oră, medicii l-au resuscitat pe bărbat însă, în ciuda eforturilor, a fost declarat decedat.
În timp ce încerca să scoată victima din bazin, unui pompier i s-a făcut rău și a fost transportat la spital.
"(Pompierul - n.r.) A fost asisitat la față locului, ulterior transportat la Spitalul Constanța, conștient, cooperant. Fără alte probleme", a spus Răzvan Parconie, purtătorul de cuvânt al ISU Constanța.
Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz. Oamenii legii încearcă să afle ce căutau, de fapt, cei doi bărbați acolo și dacă într-adevăr cineva le-a cerut să curețe bazinul respectiv.