Controalele la frontieră de-a lungul tuturor graniţelor Germaniei vor fi ţintite pentru "a combate criminalitatea transfrontalieră şi a limita şi mai mult imigraţia ilegală", a informat duminică Ministerul de Interne, cu o zi înainte ca aceste măsuri extinse de control să intre în vigoare, informează dpa.
Statele învecinate şi-au exprimat preocuparea că noile controale la frontieră vor duce la întârzieri, afectând traficul transfrontalier regulat. Măsurile au fost anunţate săptămâna trecută pe fondul unei dezbateri aprige în Germania referitoare la migraţie.
Poliţia va efectua controale punctuale "în mod flexibil şi în conformitate cu actualele cerinţe de securitate. Amploarea, durata şi punctele exacte unde vor avea loc controalele vor depinde de aceşti factori", a declarat Ministerul de Interne german.
Navetiștii și turiștii să aibă documente asupra lor
Ministrul de interne Nancy Faeser a insistat că Germania ''va continua să acţioneze în strânsă coordonare" cu statele vecine şi se va asigura că "locuitorii din regiunile de graniţă, navetiştii, comerţul şi afacerile vor fi afectate cât mai puţin posibil de aceste controale".
Faeser a declarat ediţiei de duminică a tabloidului Bild că nu vor fi blocaje rutiere de lungă durată. Totuşi, ministerul pe care îl conduce a menţionat că nu pot fi excluse anumite perturbări şi a insistat ca navetiştii şi călătorii să aibă asupra lor un document de identitate atunci când intenţionează să traverseze graniţa.