Rafila a fost întrebat, marţi, într-o conferinţă de presă, despre rezultatele analizelor recoltate de la Spitalul Murgeni.
“Există rezultate. Am văzut aceste rezultate şi de la ANSVSA şi de la noi. Rezultatele microbiologice nu reflectă corelaţia acestor rezultate cu o posibilă toxinfecţie alimentară, cel puţin din ce rezultate avem până în momentul de faţă. Adică prezenţa unor bacterii care nu au semnificaţii atunci când sunt în număr mic, care se găsesc în mod obişnuit în aer, de exemplu, nu au semnificaţie deosebită. Mai aşteptăm şi alte rezultate şi de la anatomopatologi să vedem dacă putem să le coroborăm şi să avem o posibilitate consolidată împreună cu cei de la Medicină Legală care fac examenul persoanelor decedate”, a explicat ministrul Sănătăţii.
Trei pacienţi de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni, judeţul Vaslui, au murit şi un altul era în stare gravă, după ce toţi cei internaţi au mâncat alimente pe bază de peşte, oferite de o mănăstire. Alţi 23 de pacienţi au fost transferaţi la Spitalul din Bârlad şi la UPU Vaslui.
La Spitalul din Murgeni sunt internate peste o sută de persoane.