Astfel, procurorul de caz a decis să impună noi obligații față de doi din cei patru examinatori, o măsură similară urmând să fie luată cel mai probabil marți și față de celelalte două persoane, scrie Monitorul de Suceava.
Într-un comunicat de presă, procurorii DNA Suceava au anunțat noile interdicții care îi vizează pe Leon-Ionuț Mihăiescu și pe Cristian Blîndu. Celor doi li s-a interzis să exercite profesia, meseria și să desfășoare activitatea în exercitarea căreia au săvârșit faptele, respectiv cea de agent examinator în cadrul SPCRPCIV Suceava.
În plus, celor doi li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Noile măsuri sunt valabile pentru o perioadă de 30 de zile.