Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data 11 noiembrie 2021, față de ofițerul de poliție, șef al Secției 1 Poliție Rurală Brăila, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații”, în formă continuată (3 acte materiale)
- compromitere a intereselor justiției.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
"În calitatea menționată, profitând de faptul că avea cunoștință de zilele în care erau planificate activități de control ale poliției municipiului Brăila, inculpatul Prioteasa Ștefan-Laurențiu ar fi oferit unei persoane informații nedestinate publicității referitoare la controalele ce vizau două dintre societățile comerciale administrate de persoana respectivă, precum și un punct de lucru al unei asociații.
Informațiile nedestinate publicității ar fi fost oferite la datele de 14 septembrie, 05 octombrie și 26 octombrie 2021, cu ocazia a trei întâlniri consecutive (care s-au desfășurat fie în apropierea unuia dintre spațiile comerciale deținute de persoana beneficiară a informațiilor, fie în interiorul autoturismului aparținând ofițerului de poliție în cauză).
În toate cele trei situații, inculpatul ar fi avertizat persoana respectivă despre controale ale poliției planificate pentru ziua următoare.
La întâlnirea din data de 05 octombrie 2021, inculpatul Prioteasa Ștefan-Laurențiu i-ar fi adus la cunoștință persoanei interesate că în dimineața zilei următoare, urma să fi efectuată o percheziție la un punct de lucru al societății administrate de respectiva persoană, informație cu caracter confidențial pe care ofițerul de poliție o deținea în virtutea atribuțiilor lui de serviciu. Demersul polițistului ar fi îngreunat atât desfășurarea cercetărilor cât și completarea materialului probator într-un dosar penal aflat pe rolul Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila", mai arată sursa citată.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligații între care să nu depășească limita teritorială a județului Brăila, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului și să nu se apropie și să nu comunice, direct sau indirect, pe nicio cale, cu anumite persoane, așa cum sunt menționate în ordonanța procurorilor.
În caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.