Aproximativ 50 de persoane, majoritatea membre ale unor organizaţii nonguvernamentale româneşti din judeţul Covasna, au pichetat joi după-amiază, timp de o oră, sediul Primăriei Sfântu Gheorghe, în semn de protest faţă de decizia autorităţilor locale de a nu permite accesul interpreţilor şi formaţiilor folclorice româneşti pe scena principală din centrul municipiului cu prilejul Zilelor oraşului, după mutarea unei scene secundare.
Protestatarii au purtat steaguri tricolore, au intonat Imnul de stat al României şi au cântat mai multe melodii patriotice, iar la final au înaintat o petiţie conducerii Primăriei.
De asemenea, au afişat pancarte pe care scria "Libertatea de a fi român e sfântă", "Tradiţia fiecărui popor - portul, dansul şi cântecul popular, trebuie tratată cu respectul pe care îl merită. Locul acestor valori este în centru, nu la margine", "Antal Arpad (primarul municipiului - n.r.) nu uita, Sfântu nu-i moşia ta", "Dorim să fim respectaţi", "Dorim unitate, nu discriminare".
Preşedinta Asociaţiei ASTRA - Despărţământul Covasna-Harghita, Maria Creţu-Graur, iniţiatoarea acestui protest, a declarat că nemulţumirile au apărut în momentul în care organizatorii Zilelor Sfântu Gheorghe au hotărât să mute scena Comunităţii din centrul oraşului în incinta unei unităţi de învăţământ, într-un loc izolat şi mai puţin vizibil publicului, iar odată cu aceasta, şi programele cultural-artistice prevăzute a se desfăşura aici.
În urma acestei schimbări, le-a solicitat organizatorilor accesul pe scena principală a interpreţilor pe care i-a invitat la zilele oraşului, având în vederea notorietatea acestora, însă a fost refuzată.
"Este o situaţie care frizează nebunia. (...) Am ajuns, practic, în situaţia în care am ieşit în stradă ca să fim lăsaţi să ne putem manifesta cultural în limba română, într-un oraş din România. (...) Este evident că Antal Arpad se comportă ca un grof. (...) Facem un apel la bunul-simţ al primarului, să înţeleagă că nu ne dorim nimic altceva decât să ne manifestăm cultural în centrul oraşului de Zilele oraşului şi nimic altceva. (...) Şi noi trăim aici şi plătim taxe şi impozite şi vrem să fim respectaţi', a declarat preşedintele Asociaţiei Civice pentru Demnitate în Europa, Dan Tănasă, care s-a aflat printre manifestanţi.
Protestul a fost autorizat şi va continua şi vineri între orele 15,30-16,30, potrivit Agerpres.
Organizatorii Zilelor Sfântu Gheorghe, care se vor desfăşura luna viitoare, au afirmat că distribuirea artiştilor pe scenele oraşului nu s-a făcut niciodată pe criterii etnice sau lingvistice, ci doar după genuri artistice, iar, în urmă cu câteva săptămâni, când au fost formulate primele obiecţii legate de mutarea scenelor, primarul Antal Arpad a reproşat conducerii ASTRA că dă o tentă etnică unei probleme de natură strict organizatorică.