Mihail Petrică Marcoci, prorectorul Academiei de Poliție a demisionat, demisie urmată la câteva ore și de cea a rectorului Adrian Iacob.
"Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a luat act de măsurile dispuse de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie de punere în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, faţă de rectorul Academiei de Poliţie 'Alexandru Ioan Cuza', Iacob Adrian, şi prorectorul Marcoci Petrică Mihail", a informat vineri Biroul de presă al MAI.
În aceste condiţii, comanda Academiei de Poliţie va fi asigurată de prorectorul Veronica Stoica, până la împuternicirea unui nou rector şi a unui nou prorector.
În conformitate cu art. 27^21 alin. 2 din Legea 360/2002 privind Statutul Poliţistului, Adrian Iacob şi Petrică Mihail Marcoci vor fi puşi la dispoziţia ministerului.
"Raportat la gravitatea faptelor pentru care sunt cercetaţi şi la prejudiciul de imagine adus instituţiei, precum şi la calitatea şi conduita impuse de lege pentru poliţişti, conducerea Ministerului Afacerilor Interne solicită celor doi ofiţeri să îşi prezinte cererile de demisie. Având în vedere principiul autonomiei universitare, procedura demiterii de către ministru nu este posibilă în acest context, însă o decizie de eliberare din funcţie se poate lua prin vot de către Senatul universităţii. O analiză a situaţiei create la nivelul Academiei de Poliţie este aşteptată şi din partea Senatului universităţii", arată sursa citată.
MAI condamnă orice act de intimidare sau de ameninţare din partea vreunui angajat al ministerului şi îşi exprimă toleranţa zero faţă de astfel de fapte.
"Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile specializate ale Poliţiei Române, a colaborat cu DNA în acest caz încă de la primirea sesizării depuse de jurnalistul ameninţat şi va acorda în continuare sprijin procurorilor pentru finalizarea cazului", precizează sursa citată.
Potrivit DNA, la sfârșitul lunii martie – începutul lunii aprilie 2019, inculpații Iacob Adrian și Marcoci Petrică-Mihail, rector, respectiv prorector al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, l-au determinat pe inculpatul Bărbulescu Gheorghe Adrian să transmită unei persoane, jurnalist de investigație – persoană vătămată, mesaje de amenințare (un mesaj tip text și cinci mesaje folosind aplicația Facebook Messenger) pentru a o constrânge să înceteze investigațiile jurnalistice care îl vizau pe rectorul Academiei de Poliție, urmărind astfel eliminarea riscurilor pentru cariera lor profesională.