Sfantul Antonie cel Mare a trait in secolul al III-lea si inceputul secolului al IV-lea. Este socotit a fi intemeietorul vietii monahale, si este probabil cel mai reprezentativ ascet pentru duhul vietii calugaresti.
Nascut in satul Coma din Egiptul de Mijloc in anul 251, acest mare luminator al credintei a fost fiul unor tarani crestini instariti. In acest mediu a deprins calea credintei. Pe cand Antonie avea 20 de ani, dupa moartea parintilor sai, intrebandu-se despre drumul sau in viata, fericitul a auzit in biserica cuvintele lui Hristos: "Daca voiesti sa fii desavarsit, du-te, vinde averea ta, da-o saracilor si vei avea comoara in cer; dupa aceea, vino si urmeaza-Mi" (Matei 19, 21). Antonie, punand aceste cuvinte in inima sa, si-a impartit averea la saraci, si-a incredintat sora unei comunitati de fecioare si s-a retras in singuratate, potrivit crestinortodox.ro.
Dupa ce s-a nevoit o perioada intr-o coliba de langa satul natal, sub povatuirea unui ascet mai batran, Antonie s-a mutat intr-un mormant idolesc; apoi, pe cand avea 35 de ani, Sfantul Antonie s-a mutat intr-un loc numit Pispir, la marginea desertului. Aici a locuit sfantul timp de 20 de ani, pana cand ucenicii sai l-au silit sa paraseasca acest loc, Antonie fiind aproape mort din cauza atacurilor diavolesti. Acum Antonie devine deja parintele duhovnicesc al multor calugari din diversele comunitati monastice din pustia egipteana, cele mai vestite fiind cele din Nitria si Sketis.
Dupa ce in anul 310 face o calatorie la Alexandria pentru imbarbatarea crestinilor prigoniti din cauza persecutiei lui Maximin, Antonie se stabileste in 312 in adancul desertului, pe muntele Kolzim. Aici a ramas sfantul pana la sfarsitul vietii, impreuna cu doi ucenici, nemaiparasindu-si locul decat pentru a-si vizita discipolii si pentru a doua sa calatorie la Alexandria, in sprijinul Sfantului Atanasie cel Mare, persecutat de arianisti.
Sfantul Antonie a trecut la cele vesnice in anul 356 d. Hr. in desertul de pe malul drept al Nilului.
