Sărbătoare 28 octombrie - Zi importantă pentru credincioși. Ce spune calendarul ortodox

Ortodoxe
Sf. Ier. Iachint, mitropolitul Ţării Româneşti; Sf. Mc. Terentie, soţia sa, Neonila, şi cei 7 fii; Sf. Ier. Firmilian, episcopul Cezareei Capadociei

Greco-catolice
Sf. m. Terenţiu şi Neonila; Sf. cuv. Ştefan Savaitul

Romano-catolice
SS. Simon şi Iuda, ap.

Sfântul Ierarh Iachint, mitropolit al Ţării Româneşti, este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 28 octombrie.

Sfântul Iachint a fost ultimul mitropolit al Vicinei şi primul ierarh al Bisericii lui Hristos din Dobrogea şi Ţara Românească. A păstorit doar câţiva ani la Vicina, cetate din nordul Dobrogei, iar în 1359 şi-a mutat scaunul la Curtea de Argeş, la cererea voievodului Alexandru I Basarab, întemeietorul Ţării Româneşti, care dorea să aibă un sediu mitropolitan.

Mitropolitul Iachint a devenit astfel păstor duhovnicesc al tuturor românilor din Dobrogea şi Ţara Românească. Ca "exarh al plaiurilor", purta grijă de credincioşii ortodocşi din părţile vecine, îndeosebi din Transilvania, cărora le trimitea preoţi şi călugări misionari.

Ajutat de domnul ţării, Vladislav I (1364-1377), Sfântul Iachint a încurajat şi a susţinut mult monahismul românesc, al cărui început urcă până în secolul al IV-lea. El l-a adus în ţară pe Sfântul Nicodim de la Tismana, care venea din Muntele Athos, pentru a organiza câteva mănăstiri-lavre după model athonit. A trimis numeroşi călugări "vlahi" la Mănăstirea Cutlumuş-Athos. În ţară, a organizat mai multe mănăstiri la Tismana, Curtea de Argeş, Câmpulung-Muscel, Cozia, Snagov, Târgovişte, Bolintinul din Deal şi din Vale, Tanganu, Cotmeana şi altele.

Sfântul Iachint s-a săvârşit în pace, în anul 1372.

* Sfinţii Mucenici Terentie, soţia sa, Neonila şi cei şapte fii erau creştini şi au fost denunţaţi că nu se supun poruncilor împărăteşti cu privire la jertfele păgâne, fiind prinşi toţi în vremea în care cei doi soţi, împreună cu fii lor, Nita, Sarvil, Ierax, Teodul, Fota, Vil şi Evnichi, se aflau la rugăciune în casă.

Aduşi la judecată, au fost supuşi la chinuri fără de măsură şi apoi spânzuraţi. În timpul chinurilor, rănile le erau stropite cu oţet şi arse cu foc, iar sfinţii se rugau unul pentru altul şi se alinau. Rămânând neclintiţi în credinţă, atât părinţii, cât şi copiii au fost omorâţi. (surse: vol. "Vieţile Sfinţilor"; www.crestinortodox.ro)