Compania Municipală Termoenergetica anunţă lucrări Capitală, intervenţiile fiind necesare pentru reparaţii, pentru reducerea pierderilor şi a riscului de producere a unor alte disfuncţionalităţi.
"Este important de subliniat faptul că până la temperaturi exterioare constante, fluctuaţiile de temperatură, respectiv diferenţele de temperatură între zi şi noapte, impun efectuarea unor manevre tehnice în reţea, care în unele cazuri provoacă avarii în sistem. În prezent, lucrările de reabilitare a reţelei primare segmentează magistralele, existând tronsoane noi de conductă intercalate cu tronsoane de conductă veche. Pe măsură ce proiectul de modernizarea a reţelei de termoficare va avansa, funcţionarea sistemului de termoficare va avea rezultate directe în creşterea confortului termic pentru toţi clienţii", conform unui comunicat transmis de companie.
Astfel, vor fi efectuate următoarele intervenţii:
- în zona bulevardului Camil Ressu din Sectorul 3 se vor executa lucrări de modernizare care impun sistarea furnizării agentului termic către 4 puncte termice (42 blocuri) până în data de 1 noiembrie, ora 23,00. Intervenţia este necesară pentru asigurarea unui nou front de lucru pentru continuarea lucrărilor de modernizare pe perioada sezonului rece, fără afectarea consumatorilor, în cadrul proiectului POIM. Această porţiune de reţea are aproape 60 de ani de funcţionare;
- în zona bulevardului Nicolae Grigorescu şi a străzii Constantin Brâncuşi din Sectorul 3 se vor executa lucrări de reparaţie a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru încălzire şi apă caldă către 9 puncte termice (86 blocuri) până în data de 30 octombrie, ora 23,00. Această porţiune de reţea are peste 60 de ani de funcţionare;
Caloriferele pensionarilor bucureșteni vor rămâne reci! Seniorii aleg să înghețe în case de frica FACTURILOR uriașe
- în zona bulevardului Nicolae Grigorescu din Sectorul 3 se vor executa lucrări de reparaţie a conductelor care impun sistarea furnizării agentului termic pentru încălzire şi apă caldă către 15 puncte termice (196 blocuri) până în data de 31 octombrie, ora 23,00. Această porţiune de reţea are 22 de ani de funcţionare;
- în zona străzii Reşiţa din Sectorul 4 se vor executa lucrări de întregire a conductei şi de integrare a racordurilor pentru câteva obiective, în cadrul proiectului POIM, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru încălzire şi apă caldă către 13 puncte termice (166 blocuri) şi 5 agenţi economici din 29 octombrie până în data de 1 noiembrie. Printre obiectivele avute în vedere de efectuarea intervenţiilor se numără integrarea racordurilor punctelor termice Almaşu Mare şi Huedin, precum şi cel al Şcolii Generale nr.165. Această porţiune de reţea având are 50 de ani de funcţionare;
- în zona bulevardului Timişoara din Sectorul 6 se vor executa lucrări de înlocuire a unor porţiuni de conducte, vane cu diametrul de 125mm şi vane de racord cu diametrul de 200 mm, aferente punctului termic 12/4. Aceste lucrări impun sistarea furnizării agentului termic pentru încălzire şi apă caldă către 2 puncte termice (29 blocuri) până în data de 29 octombrie, ora 23,00. Această porţiune de reţea având aproape 40 ani de funcţionare.
Pe români îi așteaptă o iarnă grea. Deja au început să crească preţurile la gaze naturale
Termoenergetica menţionează că dispeceratele companiei şi echipele de intervenţie lucrează în regim permanent pentru soluţionarea problemelor apărute. Termenele iniţiale de repunere în funcţiune a sistemului de termoficare sunt estimate înainte de deschiderea şantierelor şi decopertarea galeriilor. Finalizarea lucrărilor depinde de complexitatea acestora, care este în directă legătură cu starea de degradare a conductelor, precizează sursa citată.
Clienţii au la dispoziţie informaţii prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau alte detalii la 0800.820.002, precum şi prin aplicaţia Termoalert.