Sărbătorile zilei de 28 iunie:
Ortodoxe
Aducerea moaştelor Sf. Mc. doctori fără de arginţi Chir şi Ioan
Greco-catolice
Aducerea la Roma a moaştelor Sf. Chir şi Ioan, doctori fără plată
Romano-catolice
Sf. Irineu, ep. m.
Aducerea moaştelor Sfinţilor Mucenici doctori fără de arginţi Chir şi Ioan este pomenită în calendarul creştin ortodox în ziua de 28 iunie.
Sfinţii Mucenici Chir şi Ioan au trăit în timpul împăratului Diocleţian (secolul al IV-lea). Au suferit moarte martirică în oraşul Canope, nu departe de Alexandria, în Egipt, şi sunt sărbătoriţi de Biserică în 31 ianuarie, ziua în care au fost omorâţi pentru Hristos.
"După mucenicescul lor sfârşit, creştinii le-au îngropat trupurile cu cinste. Iar după trecerea a mulţi ani, tămăduitoarele lor moaşte s-au aflat într-acea vreme când creştinii, întărindu-se mai mult decât elinii cei închinători la idoli, au început pretutindeni a zidi biserici fără să fie opriţi, dar mai ales în împărăţia marelui Teodosie. Aceasta a biruit pe Maxim al Apusului cu toate puterile sale; dar l-a mai biruit şi cu rugăciunile cuvioşilor părinţi, care vieţuiau în pustiile Egiptului şi la care împăratul Teodosie a trimis într-adins, având nevoie de rugăciunile lor spre ajutor". (Vieţile Sfinţilor)
Sfintele lor moaşte au fost descoperite în vremea împăratului Arcadius (395-408) şi a patriarhului Teofil al Alexandriei şi au fost aduse în Manufin, o cetate egipteană cu multe temple păgâne, unde s-a construit o biserică în numele Sfinţilor Chir şi Ioan, de către patriarhul Alexandriei, Sfântul Chiril. Acolo mulţi creştini au primit tămăduiri prin rugăciunile făcute lângă racla lor.
Sfinţii Chir şi Ioan sunt numiţi doctori fără de arginţi deoarece Sfântul Chir chiar era medic iar Sfântul Ioan era ucenic al său şi îi îngrijeau pe cei bolnavi fără să primească vreo plată.