Ortodoxe
Sfinţii 20.000 de Mucenici din Nicomidia; Sf. Sfinţit Mc. Gligherie preotul
Greco-catolice
Sf. 20.000 m. arşi de vii în Nicomidia
Romano-catolice
SS. Prunci nevinovaţi, m.
Sfinţii 20 000 Mucenici din Nicomidia sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 28 decembrie.
Sfinţii Mucenicii au suferit martiriul în timpul împăratului Diocleţian (284-305), în ziua de Crăciun a anului 304, în cetatea Nicomidia.
Împăratul învingător într-o campanie militară a poruncit să fie aduse jertfe în templele romane, în cinstea zeilor care - credea el - îl ajutaseră în luptă. Deşi mulţime de creştini formată atât din demnitari cât şi din simpli soldaţi depunea eforturi ca statul să fie puternic în conflictele militare şi în administraţie, Maximian se pregătea pentru o sângeroasă şi nedreaptă persecuţie împotriva acestora.
După ce a hotărât chinuri şi moarte pentru unii dintre cei care îl mărturiseau pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, Maximian a dispus ca în ziua marelui praznic, când mulţi oameni paricipau la Sfânta Liturghie, biserica din Nicomidia să fie incendiată.
Lăcaşul a fost înconjurat de soldaţi care i-au dat foc. Au murit arşi de vii toţi cei care se aflau înăuntru, în jur de 2.000 de persoane, iar pe lângă aceştia au fost ucişi cu sabia şi cei care, pe străzile oraşului, mărturiseau că sunt creştini. Au pierit astfel, în acea cumplită zi, douăzeci de mii de creştini (sursa: vol. "Vieţile Sfinţilor").