Iata ce ii scrie Sfantul Apostol Pavel lui Filimon: "Te rog pe tine pentru fiul meu, pe care l-am nascut fiind in lanturi, Onisim, cel ce altadata nu-ti era de folos, dar acum si tie si mie de folos. Pe acesta ti l-am trimis, pe el insusi, adica inima mea, primeste-l. Eu voiam sa-l tin la mine ca, in locul tau, sa-mi slujeasca mie, care sunt in lanturi pentru Evanghelie, dar n-am voit sa fac nimic fara incuviintarea ta, ca fapta ta cea buna sa nu fie ca de sila, ci de bunavoie. Caci poate pentru aceea a fost despartit de tine catva timp, ca vesnic sa fie al tau, dar nu ca rob, ci mai presus de rob, ca un frate iubit, mai ales pentru mine, dar cu atat mai vartos pentru tine, si dupa trup, si in Domnul. Deci, daca ma socotesti partas cu tine, primeste-l pe el ca pe mine" (Filimon 10-17). In urma acestei epistole, Filimon l-a primit pe Onisim ca pe un frate, eliberandu-l de robie.
Mai tarziu, Onisim a fost numit episcop de Apostolii insisi, primind scaunul episcopal al Efesului. In urma persecutiilor din timpul domniei imparatului Traian, Onisim, a fost arestat si dus la Roma. Aici a fost intemnitat, si, intr-un sfarsit, ucis prin decapitare. Traditia a consemnat faptul ca o femeie bogata i-a luat trupul si l-a asezat intr-o racla de argint, inmormantandu-l cu cinste la anul 90.
Troparul Sfantului Apostol Onisim
Apostole Sfinte, Onisim, roaga-L pe milostivul Dumnezeu sa daruiasca iertare de greseli sufletelor noastre.
Tot in aceasta zi facem pomenirea:
- Icoanei Maicii Domnului din Vilnius;
- Sfantului Ierarh Sigfrid, Luminatorul Suediei;
- Sfantului Mucenic Maior;
- Sfantului Eusebiu;
- Sfantului Antim din Chios;
Maine, 16 februarie, facem pomenirea Sfintilor Mucenici: Pamfil, Valent, Pavel, Seleuc, Porfiriu, Iulian, Teodul, Ilie, Ieremia, Isaia, Samuil si Daniil.
Sursa: CrestinOrtodox.ro