Sărbătorile zilei de 10 noiembrie
Ortodoxe
Sf. Ap. Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast, Terţiu şi Cvart; Sf. Mc. Orest
Greco-catolice
Sf. ap. Sosipatru, Erast şi cei împreună cu ei, din cei 70; Sf. m. Orest
Romano-catolice
Ss. Leon cel Mare, pp. înv.; Oreste, m.
Sfinţii Apostoli Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast, Terţiu şi Cvart sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 10 noiembrie.
Aceşti şase sfinţi sunt dintre cei şaptezeci de apostoli ai Mântuitorului Hristos. Sfinţii Olimp şi Rodion, urmând Sfântului Apostol Petru, au fost martirizaţi de Nero (54-68), la Roma.
Sfântul Sosipatru, pe care îl pomeneşte Sfântul Apostol Pavel în Epistola către romani, a fost episcop al Iconiei, săvârşindu-se în pace.
Sfântul Erast, pe care în aceeaşi epistolă îl pomeneşte Sfântul Apostol Pavel, a fost mai întâi iconom al Bisericii Ierusalimului, după aceea, fiind episcop al Paneadiei (Palestina), s-a mutat la Domnul.
Sfântul Cvart, episcopul Beritului (Fenicia), a pătimit pentru dreapta credinţă şi a convertit mulţi greci la credinţa creştină.
Sfântul Terţiu a fost al doilea episcop în Iconia, după Sfântul Sosipatru (Romani 16, 22).
* Sfântul Mucenic Orest era un tânăr doctor, originar din oraşul Tiana, din Capadocia. În timpul persecuţiei împotriva creştinilor declanşată de împăratul Diocleţian (284-305), a fost supus la chinuri pentru a renunţa la credinţa în Hristos.
În multe feluri fiind silit să se închine zeilor, Sfântul Orest a răspuns "Sunt gata a răbda toate muncile, având în inima mea semnul Domnului meu Iisus Hristos".
"Atunci muncitorul, umplându-se de mânie, a poruncit să aducă douăzeci de cuie de fier lungi de câte o palmă şi să le bată în călcâiele Sfântului Orest.
Făcându-se şi aceasta, a poruncit să-l lege de un cal sălbatic şi să-l târască până ce va muri. Şi calul, fiind alergat foarte tare, trăgea pe Sfântul pe drumuri şi pe câmpii, prin spini şi pe pietre ascuţite; apoi, în acele munci, Sfântul Orest, răbdătorul de chinuri, şi-a dat duhul în mâinile Domnului, târât de cal douăzeci şi patru de stadii departe de cetate. Iar trupul lui a poruncit muncitorul să-l arunce în râul ce se chema Fiva". (Vieţile Sfinţilor)
Astfel Sfântul Orest, răbdătorul de chinuri, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului. (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor")